Un fost premier îi cere lui Ciolacu să explice onest condițiile în plus pe care le-a acceptat pentru aderarea parțială la Schengen

Dacian Cioloș spune că „se putea mult mai bine”, după anunțul lui Marcel Ciolacu, potrivit căruia din martie 2024 se vor ridica controalele la granițele aeriene și maritime.

Dacian Cioloș îi cere lui Marcel Ciolacu să explice onest condițiile în plus pe care le-a acceptat în numele României pentru această aderare parțială la Spațiul Schengen și să-și asume premiera absolută pe care a negociat-o: „faptul că pentru intrarea completă în Schengen va fi nevoie de două decizii ale Consiliului UE, nu de una singură cu un calendar atașat, așa cum s-a întâmplat pentru toate celelalte state membre Schengen”.

„La fel cum MCV-ul a reprezentat o piatră de moară pentru România vreme de 15 ani, așa și modul în care intrăm acum în Schengen, pe jumătate și cu condiții absurde, impuse abuziv de un guvern austriac vremelnic, va accentua sentimentul că nu suntem considerați europeni cu drepturi depline.

O decizie care poate părea bună se poate transforma ușor, în timp, într-o nouă temă pentru populiști și extremiști. Sunt trei aspecte cruciale de reținut din decizia Consiliului UE, care tocmai a fost publicată.

În primul rând, așa cum spuneam mai sus, această decizie se referă doar la ridicarea controalelor vamale în aeroporturi și porturi, scriind explicit că o ridicare a controalelor la frontierele terestre va trebui agreată într-o altă decizie a Consiliului.

Ce înseamnă acest lucru în practică? Că orice stat membru va putea bloca intrarea completă a României și Bulgariei în Schengen, în orice moment.

Orice stat membru ne poate impune condiții noi, dintre cele mai diverse. Depindem în continuare de bunăvoința Austriei și a celorlalte state membre pentru un drept pe care îl avem de 12 ani”, susține europarlamentarul Dacian Cioloș.

Acesta subliniază că nu există un calendar clar pentru această ipotetică a doua decizie.

„România și Bulgaria au acceptat, prin reprezentanții lor politici, condiții în plus în schimbul aderării, cum ar fi controale inopinate pe aeroporturile austriece la zborurile cu proveniență românească sau bulgărească ori, mult mai serios, controale sporite „cu filtre multiple” la frontiera dintre România și Bulgaria sau România și Ungaria, care vor îngreuna și mai mult traficul terestru și vor însemna alte sute de milioane de euro pierdute de transportatorii, agricultorii și antreprenorii români.

Mai mult, această decizie legitimează juridic șantajul politic al unui stat membru, care nu se bazează pe niciun fel de argument sau explicație rezonabilă: ne putem lua adio de la orice posibilă acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru că noi înșine (prin Guvernul Ciolacu) am fost de acord cu toate aceste condiții suplimentare discriminatorii”, aduagă Cioloș.

El arată că demnitatea României în UE depinde de calitatea reprezentării noastre la nivel european:

„Suntem tratați ca cetățeni de mâna a doua pentru că aceasta este calitatea politicienilor noștri din Consiliul Uniunii. Așadar, domnule Ciolacu, v-o spun direct: se putea mult mai bine.

Demnitatea românilor nu era obiect de negociere. România nu trebuie să rămână la mâna Austriei sau a altui guvern din Uniunea Europeană.

Adevărul amar după negocierile dumneavoastră este că Austria a primit dreptul de a controla și condiționa prezența României în Europa în schimbul promisiunii că turiștii români vor sta cu cinci minute mai puțin la vamă în aeroport”.

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat, sâmbătă seara, faptul că România va intra în Spațiul Schengen. Este oficial, din martie se ridică granițele aeriene și maritime, a spus șeful guvernului.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1580