‘Efortul statului este zilnic, indiferent de numele persoanei condamnate’

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că încă trei fugari au fost aduşi în România, ea precizând că avem nevoie de legea împotriva fugarilor, de acea pedeapsă suplimentară asimilată evadării pentru cei care sunt infractori periculoşi şi decid să fugă din ţară după condamnare.

”Avem nevoie de legea împotriva fugarilor, de acea pedeapsă suplimentară asimilată evadării pentru cei care sunt infractori periculoşi şi decid să fugă din ţară după condamnare”, spune Gorghiu.

Ea precizează că ”avem nevoie şi de dispozitive electronice de supraveghere în cazul persoanelor aflate în aşteptarea sentinţei şi le vor achiziţiona”.

”Până atunci, continuăm aducerea în ţară a fugarilor! Efortul statului este zilnic, indiferent de numele persoanei condamnate. 3 persoane au fost aduse în această după-amiază pentru a-şi executa pedepsele în penitenciarele din România: Grigore Nicolae-Răzvan, adus din Spania, condamnat la 9 ani, pentru tentativă la omor calificat; Roman Paul, adus din Germania, condamnat la 5 ani, pentru furt calificat, infracţiuni informatice şi economice; Udilă Adrian, adus din Germania, condamnat la 3 ani şi 2 luni, pentru act sexual cu un minor”, mai scrie ministrul pe Facebook.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482