Ciucă și Bode evaluează un tronson al drumului expres pe care se va circula de Crăciun

Liderul PNL Nicolae Ciucă a participat la evaluarea tronsonului 3 a drumului expres Craiova-Pitești care urmează să fie dat în folosință la finalul acestei săptămâni.

„Este un moment în care am vrut să punctăm că acest proiect a fost demarat în baza deciziilor guvernului liberal, în 2019.

Vom avea Oltenia conectată la coridorul 4 pan-european, se va putea circula pe drumul expres, respectiv autostradă de la Craiova până la Constanța.

E un obiectiv de relevanță strategică, singura modalitate prin care se poate dinamiza creșterea economică a regiunii”, a declarat Ciucă.

La rândul său, Lucian Bode, a ținut să sublinieze că, în urmă cu 4 ani, PNL a reușit să schimbe paradigma, plecând de la modelul economic bazat pe consum la un model bazat pe stimularea investițiilor.

„Am reușit să semnăm ordinele de începere a lucrărilor pentru tronsonul 2 care s-a dat în trafic anul trecut, în octombrie 2020 am semnat contractul de proiectare și execuție pentru tronsonul 3, inaugurat în câteva zile.

Am fost preocupați să asigurăm și finanțarea. în 2020 guvernul liberal a alocat aproape 800 milioane lei pentru finanțarea acestui obiectiv.

Într-un singur an Guvernul a alocat aproape 25% din sumele necesare pentru finanțarea lucrărilor”, a precizat Bode.

Totodată, el a precizat că este vorba despre un constructor serios care realizează obiectivul cu 6 luni înainte de termen.

„Ne-am dori ca anul viitor să avem tot drumul expres, 121 km, finalizat, dat în trafic. Îmi doresc ca România să atingă borna asumată în PNRR, 3000 km de autostrăzi”, a spus Bode.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1900