George Simion declară război total ‘trântorilor’ asistați social

Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, la Summitul Antreprenorilor Români, că odată ajuns la guvernare, partidul va tăia ajutoarele sociale pentru toţi cei care pot munci. Cel mai recent discurs politic pentru eliminarea ajutoarelor pentru leneși i-a aparținut fostului lider ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

„Chiar dacă este o măsură nepopulară pentru unii şi nu are nimeni curaj să spună ce trebuie făcut cu subiect şi predicat, noi am mai spus de-a lungul vremii nişte adevăruri incomode şi ne-am asumat nişte lucruri care sunt greu de asumat. O să vă spun că AUR, odată ajuns la guvernare, va tăia ajutoarele sociale pentru toţi cei care pot munci. Este timpul să scăpăm de asistaţii sociali care sunt sănătoşi şi care pot fi angajaţi în câmpul muncii”, a declarat Simion.

El a adăugat:

”Un nou contingent de 140.000 de cetăţeni din lumea a treia au primit permise de muncă anul curent pentru că nu mai găseşti oameni care vor să muncească în România, pentru că munca este taxată, munca este descurajată, românii sunt alungaţi peste hotare de aceste impozite şi taxe, antreprenorii români nu sunt creditaţi, nu sunt încurajaţi. Şi ce rămâne să facem? Să aducem sri lankezi, nepalezi şi să plătim unora şi altora să stea la birt toată ziua şi să susţină primarul galben sau primarul roşu. E timpul să oprim aceste practici şi cineva trebuie să spună cu subiect şi predicat: tăiem ajutoarele sociale pentru cei care pot munci”, a declarat preşedintele AUR.

Liderul AUR a adăugat că pentru a încuraja munca, AUR a propus reducerea taxării la 25% pentru 5.000 de lei din salariu.

IMM-uri și multinaționale

Simion a mai arătat că ”cea mai mare problemă pe care o au antreprenorii români, pe lângă instituţiile de control care îi călăresc, le cer şpagă şi nu îi lasă să se dezvolte, este exact forţa de muncă”.

”Noi pledăm pentru normalitate şi în ţara noastră normalitate înseamnă un singur control pe an din partea instituţiilor statului român. Înseamnă creditare în condiţii avantajoase pentru afacerile autohtone care nu exportă capitalul. Şi mai înseamnă ceva care e trecut în Constituţie şi nu se respectă: egalitate de şanse. Astăzi, IMM-urile, ăştia mici, voi, plătiţi taxe de şase ori mai mult decât o multinaţională şi lucrul acesta nu e corect”, a spus George Simion.

El a arătat că ”toate celelalte multinaţionale dacă au vreun control, dacă au vreo problemă, dacă le zice cineva pâs, sunt apărate de ambasade”.

„Sunt 63 de instituţii ale statului care au atribuţii de control în România. Sunt mult prea multe şi, din păcate, munca în ţara noastră e supraimpozitată, amendată, descurajată. Toţi cei care muncesc trebuie să fie penalizaţi într-o formă sau alta”, a afirmat preşedintele AUR.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1580