Alexandru Rafila renunță la politică! Declarația surprinzătoare făcută la un eveniment public

Alexandru Rafila renunță la politică! Declarația surprinzătoare făcută la un eveniment public

‘Nu mai am nicio intenție de a candida la vreo funcție’, a spus Alexandru Rafila, vineri după-amiază, în timp ce participa la un eveniment public. Afirmația vine în contextul în care ministrul Sănătății este parlamentar, iar la anul sunt patru rânduri de alegeri în România.

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a precizat, vineri la evenimentul „PNRR: un salt istoric pentru sănătate în România”, că în prezent sunt pe sănătate, în ţara noastră 3.500 de proiecte de investiţii majore în derulare care, într-un an, doi sau trei, vor schimba sistemul de sănătate din România.

„Este un eveniment pe care îl organizăm acum, la sfârşitul anului 2023, actuala echipă a Ministerului Sănătăţii care a împlinit de curând 2 ani de lucru intens. Cred că trebuie să marcheze acest moment pentru că, în momentul de faţă, avem în România pe sănătate 3.500 de proiecte în derulare, proiecte de investiţii majore care vor schimba, în scurt timp, spun eu, însemnând unul, doi sau trei anim faţa sistemului de sănătate din România. Nu avem doar cabinete de medici de familie, avem şi centre comunitare integrate, avem ambulatorii de specialitate, avem secţii de neonatologie şi poate ceea ce este cel mai spectaculos şi semnificativ pentru public este că sunt multe spitale care au început să se construiască în România”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri la evenimentul „PNRR: un salt istoric pentru sănătate în România”, organizat de Ministerul Sănătăţii cu sprijinul Biroului OMS România.

„În plus, reforma sistemului de sănătate este un proces, nu este o decizie, la care lucrăm împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, a continuat ministrul Sănătăţii.

„Acest eveniment este organizat în parteneriat de Ministerul Sănătăţii cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi ceea ce facem în momentul de faţă se referă la resursele umane în sănătate, fie că ne referim la profesionişti, la parcursul lor profesional, cum putem să îi convingem să profeseze în România. Pe de altă parte ne referim la cei care conduc, care manageriază sistemul de sănătate, fie că ne referim la spitale, la alte tipuri de unităţi sanitare sau cei care lucrează în administraţia publică”, a completat Rafila.

El a adăugat că parteneriatele între MS, profesioniştii din domeniu şi organizaţiile neguvernamentale sunt unele bune, chiar dacă uneori există critici, ele trebuie să fie constructive.

„Dacă o să reuşim, o să reuşim doar dacă avem parteneriate şi astăzi o să punem în evidenţă aceste parteneriate ale profesioniştilor din sănătate, din Ministerul Sănătăţii, din spitale din România, cu presă şi, nu îl ultimul rând, aş spune organizaţiile neguvernamentale. Am lucrat foarte bine cu toţi, chiar dacă uneori ne-au criticat. Am învăţat din această critică. Important este să fie critică constructivă, să existe un gând bun în spate, pentru că lucrăm pentru binele acestei ţări şi pentru cetăţeni. Acesta este scopul acestui parteneriat şi activitatea pe care o desfăşurăm în Ministerul Sănătăţii, în multe instituţii medicale. Sunt şi neajunsuri. Le vedem, sunt semnalate de multe ori în mass-media, dar important este să ne păstrăm buna credinţă şi determinarea ca să schimbăm lucrurile”, a conchis Alexandru Rafila.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1900