
Piedone reacționează la raportul ANI și prezintă răspunsul instituției din 2020: Situația 'nu este de natură să genereze o situație de conflict de interese' Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a declarat, duminică, cu privire la angajarea la Primărie a nepoţilor săi, că asta nu reprezintă un conflict de interese. Piedone a susținut că pentru

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Mihai Lupu, s-a înscris în Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) şi este candidatul formaţiunii politice pentru un nou mandat la şefia instituţiei, la alegerile din 9 iunie, au anunţat luni reprezentanţii PUSL. Conform unui comunicat de presă, fost deputat între 2008 şi 2016, Mihai Lupu este preşedintele CJ

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că, luni a început reabilitarea aleilor din Parcu Cişmigiu, vor fi înlocuite şi piesele de mobilier distruse, iar până acum a fost reparat Podul Mare din parc, cuvele celor două lacuri, locurile de joacă şi ţarcurile pentru câini. „Astăzi am început reabilitarea aleilor din Parcul Cişmigiu. Lucrăm pe porţiuni

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a precizat că nu dă derogări, contrazicând spusele primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care, acuzat că și-a angajat trei nepoți la Primărie, a susținut că pentru orice numire are acordul scris al instituției. Reprezentanții Agenției Naţionale de Integritate au declarat că instituția nu dă derogări sau altfel de permisiuni.

Tribunalul Bucureşti a decis luni, că Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, are obligaţia de a nu părăsi domiciliul, fără permisiunea anchetatorilor. Decizia magistraţilor este definitivă. Tribunalul Bucureşti a respins luni, contestaţia procurorilor “În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 204 C.pr.pen. respinge, ca nefondată, contestaţia formulată

Programul de guvernare AUR conține mai multe idei fanteziste pentru crearea de oportunități pentru firmele românești, ajutoare pentru tineri și garantarea unor locuințe cu un preț simbolic. AUR vrea crearea unui fond suveran din care să se facă investiții ulterioare, industria să fie românească, iar drumurile să fie construite de companii românești. „Înființăm un program

Principalul pericol la adresa copiilor în Sectorul 1 al Bucureștiului sunt drogurile. Asta susține Andrei Florin-Mircea, candidat al Partidului Alternativa Dreaptă la Primăria Sectorului 1. El e de părere că Poliția Locală trebuie de urgență să își ia rolul în serios și să aplice legea. ”M-am săturat să aud, o dată la 4 ani, cum

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, începând de luni, 1 aprilie, alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale şi/sau la alegerile parlamentare din acest an prin corespondenţă sau la o secţie de votare din străinătate mai aproape de domiciliu sau reşedinţă se pot înregistra online pe portalul www.votstrainatate.ro. Portalul cuprinde două secţiuni: Alegerea

Liderul Partidei Romilor ”Pro Europa”, Nicolae Păun, a semnat adeziunea la PUSL și îl va susține pe Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. Păun va rămâne în continuare lider al Partidei Romilor și va aduce sprijinul cetățenilor de etnie romă. ”Presedintele asociației Partida Romilor “Pro Europa”, Nicolae Păun, a semnat documentul de adeziune la PUSL.

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, l-a criticat luni pe Nicuşor Dan, afirmând că mandatul de primar al acestuia "poartă definitiv ştampila eşecului şi este caracterizat de semnificaţiile acestei zile (1 aprilie), o păcăleală şi o glumă proastă". "Astăzi am vrut să le reamintesc bucureştenilor cât de mare a fost această păcăleală a mandatului