Redacția RONEWS

Redacția RONEWS

Amazoanele încing cursa pentru prezidențiale! După Ana Birchall, Elena Lasconi se lansează și anunță agendă pro LGBT!

Amazoanele încing cursa pentru prezidențiale! După Ana Birchall, Elena Lasconi se lansează și anunță agendă pro LGBT!
Cursa pentru alegerile prezidențiale se încinge cu amazoane! Dacă prima candidată a fost Viorica Dăncilă, în 2019, acum, în 2024, două femei și-au făcut oficial curaj. Ana Birchall, fost ministru al Justiției, a anunțat că va candida ca independent la alegerile prezidențiale. Elena Lasconi, candidată la șefia USR, visează și ea scaunul lui Iohannis și

Actualul preşedinte Toni Greblă nu a fost implicat

Actualul preşedinte Toni Greblă nu a fost implicat
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis,joi, o reacţie la acuzaţiile aduse de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, privind campania media derulată de instituţie, că proiectul a fost demarat în anul 2022, sub îndrumarea conducerii AEP de la momentul respectiv, iar actualul preşedinte al Autorităţii, Toni Greblă, nefiind implicat în lansarea şi începerea implementării activităţilor proiectului potrivit

România donează un sistem Patriot Ucrainei. S-a decis în CSAT

România donează un sistem Patriot Ucrainei. S-a decis în CSAT
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a decis, joi, având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Ucraina, donarea către țara vecină a unui sistem Patriot. ”Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai

OFICIAL Klaus Iohannis se retrage din cursa pentru șefia NATO

OFICIAL Klaus Iohannis se retrage din cursa pentru șefia NATO
Joi, 20 iunie, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis. Agenda discuțiilor a fost consistentă, axată pe teme de interes prioritar din perspectiva mediului de securitate și a priorităților de acțiune pentru România. „Totodată, în ședința CSAT, Președintele României a informat că i-a

VIDEO Rareș Hopincă, după ce a devenit oficial noul edil din Sectorul 2. Voi fi un primar al dialogului și al consensului, nu un primar al conflictelor

VIDEO Rareș Hopincă, după ce a devenit oficial noul edil din Sectorul 2. Voi fi un primar al dialogului și al consensului, nu un primar al conflictelor
Rareș Hopincă spune că, oficial, cu 52.966 de voturi, a fost votat noul primar al Sectorului 2. „Conflictele electorale încetează. Voi fi un primar al dialogului și al consensului, nu un primar al conflictelor”, adaugă el. ”Cu 52.966 de voturi, am fost votat noul primar al Sectorului 2. Le mulţumesc cetăţenilor sectorului pentru că au

Şedinţa CSAT s-a încheiat

Şedinţa CSAT s-a încheiat
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) care a avut loc, joi, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, s-a încheiat după aproximativ o oră de discuţii. La şedinţă au participat premierul Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

Ședință de coaliție după CSAT

Ședință de coaliție după CSAT
După discuțiile dintre Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, de dimineață, de la Palatul Victoria, negocierile dintre PSD și PNL pe tema alegerile prezidențiale urmează să se reia după ședința CSAT de la Cotroceni. Potrivit unor surse politice, liderii liberali din afara Capitalei au ajuns la Guvern, pentru discuțiile cu liderii PSD. Deocamdată, nu există informații

VIDEO Mutare bombă: Cătălin Hideg cere recuzarea judecătoarelor din dosarul Coldea

VIDEO Mutare bombă: Cătălin Hideg cere recuzarea judecătoarelor din dosarul Coldea
Mutare bombă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă! Afaceristul Cătălin Hideg cere recuzarea judecătorilor din dosar. Acuzațiile sunt fără perdea: Acesta recalamă existența unor "suspiciuni rezonabile privind imparțialitatea completului". "Completul 19, constituit din cele doua doamne - judecător Mariana Constantinescu și Corina Ciobanu - erau cunoscute la vremea când dl general Dumbrava

‘Era un șmecheraș, așa. A luat bacul’ (Recorder)

‘Era un șmecheraș, așa. A luat bacul’ (Recorder)
Lucruri necunoscute opiniei publice din biografia premierului Marcel Ciolacu ies la iveală în urma unei investigații de presă. Jurnaliștii de la Recorder au aflat, în urma discuțiilor cu foști profesori și colegi ai premierului, că Marcel Ciolacu a fost un elev mediocru și muncitor necalificat la o cooperativă meșteșugărească din Buzău, deși el și-a trecut