Elena Lasconi a ajuns la șefia USR cu peste 68% din voturile interne și a fost aleasă, sâmbătă, candidatul USR pentru Președinția României. Ea a fost preferată de aproape 95% dintre cei prezenți la congresul partidului. Această veste nu este pe placul lui Gigi Becali, care, într-o intervenție la Realitatea Plus, a expus argumentele sale
USR a organizat, sâmbătă, un congres extraordinar pentru a alege membrii Biroului Naţional dar şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Elena Lasconi, Octavian Berceanu și Dumitru Stanca - au fost cei trei 'prezidențiabili' dintre care membrii USR au avut de ales, astăzi. Potrivit unor surse din interiorul partidului, Elena Lasconi a primit 531 de voturi
Marșul Normalității, care se desfășoară în București, sâmbătă, de la ora 13:00, a adunat români îmbrăcați în ie, care militează pentru familia tradițională, în aceeași zi în care, tot în Capitală, este programat, de la ora 16:00 Marşul Bucharest Pride 2024. Le eveniment a participat, cu surle și trâmbițe, și senatoarea Diana Șoșoacă. De la
Capitala României devine „centrul discuțiilor despre securitatea Europei și despre soluțiile cele mai acute pentru problemele cu care ne confruntăm”, spune Nicolae Ciucă la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. „Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulțumesc tuturor celor care au
Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă că va participa luni, de la ora 11,00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR, George Simion, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu şi
Recunoaștem pașii făcuți către realizarea egalității depline pentru persoanele LGBTIQ+, dar și faptul că mai sunt multe de făcut la nivel mondial și în România, se arată într-o declarație comună semnată de mai mulți ambasadori în România, făcută cu ocazia Bucharest Pride 2024. „Cu ocazia celei de-a 19-a ediții, noi, membrii misiunilor diplomatice și ai
În drumul său, Dunărea revarsă frumusețe, naște viață, însă se confruntă cu tot felul de probleme, adună deșeuri, printre altele, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un mesaj adresat sâmbătă, când este marcată Ziua Dunării. Ministerul Mediului anunță că tema propusă în 2024 pentru sărbătorirea Zilei Dunării este „Keep the Danube Blue/ Să păstrăm Dunărea albastră!”
Primarul General al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă, la Congresul Extraordinar al USR, că "rămâne partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o" şi a transmis că, în opinia sa, dreapta este soluţia pentru România. "Vreau să vă mulţumesc pentru toţi anii în care am colaborat, la toate nivelurile, şi cu parlamentari, şi
Preşedintele USR Elena Lasconi a declarat la începutul Congresului USR, că îşi vede colegii din sală şi simte speranţa, speranţa că anul acesta, împreună vor putea salva democraţia democraţia din România. UPDATE 29 iunie, ora 11.50: Discursul Elenei Lasconi „Sunt aceeași femeie din popor și, printre milioanele de români, sunt și eu o voce și
Exemplul lor de sacrificiu și dragoste ne învață să fim mai buni și mai iubitori, în fiecare zi, spune Nicolae Ciucă, președintele Senatului, într-un mesaj adresat cu ocazia sărbătorii Sfinții Petru și Pavel. „Îi sărbătorim astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, propovăduitori ai Evangheliei și piloni ai Bisericii creștine. Petru - cel care a