Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul doctrinei umaniste, atrage atenția că România are nevoie de un program program național dedicat creșterii demografice și spune că Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României (FDVDR) va elabora un astfel de proiect, care va fi apolitic. Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu arată că, potrivit datelor oficiale, mai mulți români
Senatorul PNL Liviu Brătescu crede că negocierea prin forță și ultimatumuri la care apelează PSD în tema stabilirii datei alegerilor prezidențiale este efectul unei fierbințeli cauzate de lipsa argumentelor în tabăra social-democraților. „Nu știu dacă nu cumva liderii PSD s-au încălzit prea tare. Altfel nu-mi explic de unde atâta nervozitate și de ce apelează la
Incidentul petrecut pe Arena Națională cu ocazia concertului trupei Coldplay, când un tânăr artist rom a fost fluierat pentru că a îndrăznit să maculeze un spectacol adresat unui public de nișă cu un moment muzical agreat de un public mult mai numeros, a adus din nou în atenție subiectul manelelor, care asemeni altor teme polarizează
Premierul Marcel Ciolacu începe consultările cu delegațiile partidelor politice, pe tema alegerilor prezidențiale. La discuții nu vor participa doar partidele parlamentare. Șeful Executivului dorește să afle și opinia celorlalte forțe politice din România. Astfel, premierul Ciolacu a invitat la discuții și Partidul Umanist Social Liberal. Delegația PUSL va fi condusă de președintele executiv, primarul Cristian
Analistul politic Cozmin Gușă spulberă candidatura lui Mircea Geoană la prezidențiale, susținând că a pierdut sprijinul american după eșecul lui Joe Biden în confruntarea cu Donald Trump. "Mircea Geoana a ramas orfan de astazi dupa contraperfomanta lui Biden, poate sa spuna „La revedere” sprijinului American. Mircea Geoana avea exclusiv sprijin american pe filiera Biden. Punct.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Luca Niculescu a evidenţiat, la Forumul Dubrovnik 2024 cu tema „Dire Straits and Safe Passages”, participarea activă a României în cadrul Iniţiativei Celor Trei Mări (I3M) a fost evidenţiată de secretarul de stat în MAE, Luca Niculescu, la Forumul Dubrovnik 2024, cu tema „Dire Straits and Safe Passages”.
Preşedintele USR, Elena Lasconi, i-a transmis, sâmbătă, un mesaj preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, afirmând că liderul liberal ar trebui "să cântărească bine" ceea ce se întâmplă în acest moment în ţară şi "să vină să susţină proiectul USR". „În ceea ce-l priveşte pe domnul Ciucă, este un militar de carieră, un domn cumsecade, am auzit
Preşedinta USR şi candidata partidului la prezidenţiale Elena Lasconi a afirmat, întrebată dacă ar fi oportună comasarea celui de-al doilea tur al alegerilor cu cele parlamentare, că astfel de comasări sunt făcute de politicieni doar pentru că se gândesc ce îi avantajează şi ce nu îi avantajează. „V-am spus, lucrurile acestea, comasările, când să fie
Elena Lasconi, desemnată de USR să fie candidata partidului la prezidenţiale, a declarat că a fost invitată la discuţiile cu premierul Ciolacu privind stabilirea datei alegerilor, însă consideră că este doar o mimare a unor discuţii şi consultări. Ea a spus că va participa la aceste aşa-zise negocieri şi consideră că alegerile prezidenţiale trebuie să
E frumos în sălile de conferințe de 5 stele, scene mari pentru declarații privind viitorul țării, scaune confortabile, aer condiționat, bufet suedez în foaier. Lux. Sălile de conferință de 5 stele nu au nicio legătură cu economia reală, cu PIB-ul la care se pricep toți politicienii și se laudă cu el de parcă ei îl