Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmat, luni seară, că programul de achiziţie de corvete a fost întrerupt momentan, conform News.ro. ”Programul a fost întrerupt de noi din motive neimputabile Ministerului Apărării Naţionale, a fost o relaţie contractuală între o firmă dintr-o ţară aliată şi o firmă din România. Contractul nu s-a desfăşurat în parametrii
Preşedintele Comisiei pentru apărare naţională a Camerei Deputaţilor, Laurenţiu Leoreanu (PNL), a explicat luni ce se va discuta la întâlnirea de marţi a parlamentarilor cu reprezentanţii MApN, conform Agerpres. „Suntem într-o situaţie geopolitică dificilă, cu război la graniţă, astfel încât nu ne permitem să tergiversăm absolut nimic. Pe cale de consecinţă, mâine vom stabili liniile
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat luni, la Prima News, că nu va participa la reuniunea comună a Guvernelor României și Italiei pentru că pe agendă nu figurează subiecte legate de domeniul său de activitate. „Uneori mă întreb dacă agenda publică nu e suficient de interesantă și trebuie să mai și inventăm anumite teme. Nu
Cazul Roşia Montana nu poate fi privit strict prin prisma Guvernului actual, şi a existat, la un moment dat, un premier care a iniţiat un proiect de lege prin care dădea derogare de la toate procedurile de obţinere a avizelor de mediu, a declarat luni liderul Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, conform Agerpres. "Cazul Roşia
Bărbat de 75 de ani, care era ţinut în apartament de fiul său, sub ameninţarea unui cuţit, salvat după o intervenţie a luptătorilor SAS 11:30 95
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că îl vede pe actualul edil general, Nicuşor Dan, câştigând un an doilea mandat de primar al Capitalei, potrivit Agerpres. În opinia sa, bucureştenii s-ar "teme" ca oraşul să fie administrat din nou de fostul primar Gabriela Firea. "Îl văd pe Nicuşor Dan câştigând un al doilea mandat
Ministrul Apărării pune capăt speculațiilor: Serviciul militar obligatoriu este exclus. România nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, luni seară, că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă şi nu există niciun fel de discuţie în acest sens. Tîlvăr afirmă că Armata
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a avut, luni, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România pentru a discuta despre finanţarea proiectelor din bani europeni. Ministrul anunţă că, până la finalul lunii, se va realiza o analiză pentru a găsi cea mai bună soluţie bugetară, conform News.ro. ”După 30 de ani de administraţie şi 16 în
Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect iniţiat de deputaţi PNL, care propune anularea pe viaţă a permisului conducătorului auto dacă acesta a provocat un accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conform Agerpres. Potrivit unor date prezentate presei, în anul 2020, la nivel naţional, 740 de
România şi Bulgaria se coordonează să obţină, "cât mai curând posibil" ridicarea controalelor la frontierele terestre în spaţiul de liberă circulaţie europeană Schengen, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la Sofia, conform Agerpres. Ea a avut o declaraţie de presă comună cu ministrul bulgar de Externe, Mariya Gabriel. "Am agreat să menţinem cooperarea