Deocamdată, PSD Constanța nu știe pe mâna cui să meargă, astfel încât să evite eșecul din 2020 și să câștige, detașat, la Constanța. Ion Dumitrache, liderul organizației municipale, a venit cu varianta Costin Răsăuțeanu, însă puțini din partid o susțin și-l văd pe fostul viceprimar capabil să câștige această cursă. Așa că Horia Constantinescu a
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, precizează, pentru Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS), că nu este niciun pericol de război, iar instituţia militară nu are în intenţie şi nu a analizat posibilitatea introducerii unei forme de pregătire militară obligatorie. România are în prezent zeci de programe de înzestrare, spune Tîlvăr De asemenea, Armata României are, în
Comisiile de muncă și de buget ale senatului au decis luni eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale, măsură impusă printr-o ordonanță de guvern (OUG 115/2023) la jumătatea lui decembrie anul trecut. Amendamentul a fost depus de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, iar plenul Senatului ar trebui să dea un vot pe actul normativ în cursul
Sora lui Iulian Dumitrescu, cercetată în dosarul de mare corupție al fratelui său, rămâne sub controlul judiciar stabilit de către anchetatori în dosar, iar în acest fel judecătorii TB validează măsura preventivă dispusă de DNA față de aceasta. „Respinge contestația ca nefondată a inculpatului Lambrea Angelica Marinela (sora lui Iulian Dumitrescu - n.r.) care rămâne
Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, consultări cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia, în cadrul acestora subliniind că Executivul susţine industria românească, atât prin direcţionarea de fonduri publice, cât şi prin soluţii legislative. S-a discutat despre investiţiile în infrastructură, despre stabilitatea preţurilor la unele produse alimentare, dar şi despre promovarea produselor româneşti şi evaziunea fiscală, informează
Opoziția din Toplița, PNL-UDMR-PMP, a decis să blocheze bugetul orașului Toplița, din acest motiv primăria nu mai poate incasa bani de la bugetul de stat, sume în valoare de 6.293.000 de lei vor fi blocate începând de mâine, anunță jurnaliștii de la Ziarul HR. Ei susțin că sumele blocate sunt destinate unor sectoare vitale ale, cum
Eduard Hellvig, fostul director al SRI, își ia tot mai în serios rolul de „înțelept al internetului”. După ce a declarat că exclude să se întoarcă în politică, Hellvig face analize pline de apropouri, dar și o doză de ironie. Ultimii vizați: consilierii personali ai diverșilor lideri politici. Eduard Hellvig a fost, în perioada 1998-2000
Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru miercurea viitoare, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a informat Administrația Prezidențială. O analiză privind „demersurile de creștere a gradului de încadrare” se află pe ordinea de zi a ședinței, în contextul afirmațiilor generalului Gheorghiţă Vlad, şef al Statului Major al
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că președintel Rusiei, Vladimir Putin, nu minte tot timpul. CTP comentează interviul dat de Putin lui Tucker Carlson și spune că liderul Rusiei spune adevărul atunci când declară că țara sa nu poate fi înfrântă în Ucraina. Recuperarea Crimeei, Donețkului și Luganskului de către Kiev a devenit o propagandă ridicolă
Zilele acestea e agitație mare la partidele din România, în așteptarea finalizării negocierilor și deciziei de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare pentru data de 9 iunie. Puterea susține revenirea la data tradiția alegerii primarilor și consiliilor locale și județene în vară, precum și economiile la buget, alături de asigurarea unei prezențe substanțiale în