Stellantis susține controversata decizie a UE: Producătorul Opel, Peugeot, Fiat, Citroen, de acord cu interzicerea motoarelor pe benzină și motorină din 2035 25/02/2024 6894
Miron Mitrea comentează în termeni duri scandalul PSD - PNL din Timiș. Acesta spune că PSD și PNL vor împărți funcțiile de la Primăria Timișoara și CJ Timiș. Asta înseamnă, practic, că PNL va merge în cursă cu Nicolae Robu, așa cum arată sondajele, iar PSD ar urma să decidă un candidat pentru CJ Timiș.
Senatorul UDMR Tanczos Barna a discutat cu premierul Marcel Ciolacu, care declarase că Ţinutul Secuiesc nu va avea niciodată autonomie, despre faptul că secuii au avut şi şi-au pierdut autonomia la Siculeni, judeţul Harghita. Fostul ministru al Mediului i-a oferit şefului Executivului două cărţi, un manual şi o descriere în limba română privind istoria Ţinutului
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat duminică, la Ploieşti, referindu-se la colaborarea partidelor care formează Dreapta Unită la alegerile locale, că încă nu au fost discutate detalii, însă, de principiu, îşi vor uni forţele "acolo unde este benefic". "Încă nu am discutat detalii. Sigur că am discutat de principiu să ne unim peste tot
Primarul comunei Vizantea-Livezi, Dragoș Ciobotaru, a fost nominalizat și acceptat de conducerea PNL, în urma întâlnirii de astăzi de la București, urmând a fi validat în funcția de președinte interimar al PNL Vrancea în ședința de marți, 27 februarie, a Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal, anunță PNL Vrancea într-un comunicat remis redacției. Această
Preşedintele AUR, George Simion, susţine că suveranismul trebuie să fie la putere şi în România, în condiţiile în care "nu mai avem stânga şi dreapta în momentul acesta pe scena politică". Potrivit AUR, Simion a făcut această afirmaţie în mesajul pe care l-a transmis la Conservative Political Action Conference - CPAC, Washington DC. "Suveranismul trebuie
Președintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Paris, în Franța, la reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei, organizată de președintele francez Emmanuel Macron. Reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei are loc luni, la Paris, este organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și, pe lângă președintele României vor participa lideri aliați. Reuniunea privește și
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Gruia Ivan a afirmat că funcţionarii publici buni nu vor fi înlocuiţi de noile tehnologii după ce va fi încheiat procesul de digitalizare, dar a menţionat despre cei care nu se vor adapta, că nu poţi moderniza România cu cei care nu doresc acest lucru. Bogdan Ivan a fost
AUR a remis un comunicat de presă în care neagă componența ”Guvernului alternativ al AUR” apărut pe STIRIPESURSE.RO. AUR neagă însă doar structura guvernamentală, nu și numele apărute. Facem precizarea că STIRIPESURSE.RO a prezentat varianta neoficială care circulă insistent în cadrul Alianței și nu cea oficială, pentru publicul larg. ”Alianța pentru Unirea Românilor dezminte informațiile
Cel mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS în București, în perioada 9-23 februarie, arată că PSD conduce în preferințele politice ale electoratului. Când vine vorba despre funcția de primar general, Nicușor Dan are prima șansă în cazul în care PSD și PNL vor avea candidați separați, având un