Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis joi blocului politic anti-PSD că fragmentarea electoratului ar putea să ducă la Cotroceni un președinte care nu reprezintă „valorile și interesele” electoratului de dreapta, imediat după ce Guvernul a fixat data alegerilor prezidențiale. „În vederea următoarelor alegeri, ne vom angaja într-o campanie constructivă, axată pe viziunea noastră pentru țară
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi, despre reorganizarea ministerelor, că au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere iar din cele 486 de instituţii aflate în subordine, au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii. ”La data de 3 iulie 2024, toate ministerele au parcurs
Silvestru Șoșoacă, soțul Dianei Șoșoacă, a izbucnit după o nouă rundă de audieri la Parchetul General. Șoșoacă e acuzat că a folosit semnături false ca să candideze la Parlamentul European. Procurorii spun că ar fi fost ajutat de membrii AUR, motiv pentru care liderul formațiunii, George Simion, este și el parte din dosar. Silvestru Șoșoacă
Partidul Social Democrat va organiza sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste - secţiunea Europa, ocazie cu care va fi prezent la Bucureşti preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, conform Agerpres. „Premierul spaniol Pedro Sanchez, prietenul stângii româneşti şi al României, va fi sâmbătă la Bucureşti. Iată că, după Conferinţa Liderilor PES, Partidul
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni cu 8%, ca serie brut 10:22 24
Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită, rămân cu condamnările de 3 ani, respectiv, 2 ani şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, a decis, joi, Curtea de Apel Târgu Mureş. Curtea de Apel Târgu
Jurnalistul Victor Ciutacu comentează scandalul de proporții din USR. După ce Vlad Voiculescu a fost prins de iubita sa Laura Ștefănuț că are cont pe Tinder, iubita înșelată a anunțat finalul relației! Ciutacu spune că circul e unul de prost gust și că se desfășoară în interiorul unui partid care poate fi descris ca fiind
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a depus joi dosarul pentru dobândirea cetățeniei române: „Cu bune, cu rele, cred în România și în potențialul său. Iubesc această țară și vreau să-i croiesc soarta împreună cu voi toți”. „Așa arată zâmbetul unui român în devenire. Azi mi-am depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române. Adevărul este că de
Impactul de mediu pentru Neptun Deep, raportat la beneficiile acestuia, este unul mic, este unul care se justifică și pe care îl putem gestiona fără să aducem atingere Mării Negre, spune pentru MEDIAFAX ministrul mediului, Mircea Fechet: „Rusia s-ar bucura cel mai tare dacă am opri proiectul”. „Am avut ocazia să vorbesc cu câțiva protestatari
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, va convoca liderii partidului în Consiliul Național al PSD pentru a stabili organzarea și data Congresului PSD privind desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale. ”După ședința de astăzi, o să convoc Consiliul PSD și stabilim data Congresului, astfel încât toți cei interesați să candideze să o facă”. De asemenea, Marcel