Cheltuielile cu salariile bugetarilor, în ianuarie, sunt duble faţă de ceea ce a bugetat guvernul. Deşi cheltuiala cu salariile ar trebui să crească cu numai 11% în 2024, în prima lună din an cheltuielile de personal deja au derapat şi s-au majorat cu 21%, anunță zf.ro. Ministerul Finanțelor vrea să înghețe creșterile salariale Un proiect
Candidatul comun la primăria Capitalei va fi, potrivit unor surse de la vârful PSD și PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar din București. În timp ce Nicolae Ciucă spune că acesta va fi votat de bucureșteni pentru că toată lumea a auzit de unitatea medicală pe care o conduce, liberalul Rareș Bogdan spune că
Senatorul PNL Iași Liviu Brătescu a analizat recentele atacuri ale unor oficiali ruși la adresa României. De profesie istoric, Liviu Brătescu și-a folosit expertiza pentru a explica de fapt care sunt sensurile acestor ieșiri agresive la adresa României. „Nu trebuie nici să ne mire și nici să ne sperie declarațiile agresive și amenințătoare ale lui
Scene teribile în avionul care venea de la Oradea la București. Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a intervenit și i-a salvat viața unui deputat liberal căruia i se făcuse rău și chiar și-a mușcat limba. „Cred că a făcut o lipotimie sau ceva în genul acesta. După ce a decolat avionul, eram undeva deasupra
George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a reacționat dur la afirmația făcută de Marcel Ciolacu referitor la interdicţia liderului AUR de a intra în Republica Moldova şi Ucraina, și că ar fi primit documentele care au stat la baza deciziilor luate de cele două ţări. „Este o decizie administrativă întemeiată” a subliniat liderul
Judecarea contestației depuse de Alianța Dreapta Unită la ÎCCJ s-a amânat! Este decizia de ultimă oră luată în scandalul momentului din politică. Ieri, BEC a respins constituirea alianței dintre USR, PMP și Forța Dreptei. Liderii celor trei partide au acuzat presiuni politice din partea PSD. Liderii alianței au făcut contestație la ÎCCJ, însă astăzi PMP
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti Valeri Kuzmin a comentat ironic, într-o declaraţie acordată TASS, convocarea sa la Ministerul Afacerilor Externe, afirmând că subiectul conversaţiei nu a fost clar definit şi că a fost cel mai vag demers pe care l-a întâlnit în timpul şederii sale în România. Ştirea TASS a fost apoi publicată pe pagina de
Ministra Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a declarat, înainte de a participa la Consiliul şefilor diplomaţiilor din UE de luni de la Bruxelles, că alegerile prezidenţiale din Federaţia Rusă nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere. „Nu e nevoie să comentez rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Ştim cu toţii că aceste alegeri nu au
Iată o promisiune electorală absolut realistă care va genera prezența la vot și, desigur, vot. România este țara care are cei mai mulți proprietari de apartamente din Uniunea Europeană, aproape 95% dintre români stau bine-mersi în propriile locuințe, deși dau foarte mulți bani din veniturile lunare pe întreținere. Pentru comparație, în țările bogate din vestul
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, despre medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat comun PSD-PNL la Primăria Capitalei, că cele două formațiuni îşi pun toată capacitatea astfel încât echipa pe care o vor anunţa să fie cea care va convinge bucureştenii că merită să fie votată. Liderul PNL a fost întrebat dacă medicul Cătălin Cîrstoiu este