Dan Diaconescu va candida la alegerile europarlamentare din acest an. Fostul om de televiziune, trimis în judecată pentru sex cu minore, se va află pe lista partidului Alianța Românilor Digitali, care este fondat de Sorin Voinea. Jurnaliștii Realitatea PLUS au încercat să obțină un punct de vedere de la Dan Diaconescu, dar fără succes. Alianța
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Chişinău, că Republica Moldova şi România trebuie să rămână pe drumul comun, cel european, pentru bunăstarea cetăţenilor celor două ţări. ”Trebuie să conştientizăm şi să vorbim tot mai mult despre pericolul extremismului, ai cărui vectori răspândesc promisiuni deşarte, când tot ceea ce pot aduce ei este haos
Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, afirmă că Alianţa Dreapta Unită îşi propune să aibă liste comune de candidaţi la alegerile locale în cât mai multe judeţe. El a precizat că formaţiunile care compun alianţa sunt pregătite atât pentru scenariul în care CCR ar declara neconstituţională comasarea localelor şi europarlamentarelor, cât şi pentru cel în
România condamnă ferm orice formă de terorism și toate atacurile împotriva civililor, este mesajul postat de Ministerul Afacerilor Externe pe X. „România condamnă ferm orice formă de terorism și toate atacurile împotriva civililor. Condoleanțe familiilor victimelor atacului terorist de la Crocus din Moscova”, a postat ministerul. Numărul victimelor în urma atacului de vineri seară de
Liderul PNL Nicolae Ciucă recunoaște că nu a vrut să facă alianță cu PSD și pune formarea Coaliției pe seama divinității. Nicolae Ciucă a povestit ce i-a transmis o măicuță de la Mănăstirea Voroneț și cum l-a convins să își dea mâna cu „dușmanul istoric” al liberalilor. "Vara trecută, am fost la mănăstire la Voroneț
Preşedintele REPER Bucureşti, Cătălin Teniţă, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la Primăria Sectorului 4, pledând pentru anumite beneficii oferite copiilor. "Cea mai grea sărăcie pe care o au oamenii, de fapt, este sărăcia când trebuie să spună 'Ştii, copilule, nu pot să-mi permit să te duc la dentist luna asta. Hai să mă aşteptăm o lună'
Fostul consilier local Dan Podaru, care recent și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al sectorului 1, a depus o sesizare la Direcția Națională Anticorupție (DNA), prin care denunță ilegalități comise de administrația condusă de Clotilde Armand, prin care au fost oferite gratuit spațiile din Piața Amzei, renovate din bani publici, unei organizații nonguvernamentale, care
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, aflat în vizită în Republica Moldova, a vorbit, sâmbătă, despre pericolul reprezentat de partidele populiste şi extremiste. ”În vremuri grele şi complicate ne trebuie echilibru”, a afirmat Ciucă. ”Am fost de curând, săptămâna trecută, weekendul trecut, de fapt, la românii din Diaspora, din Spania şi din Franţa. Şi am fost acolo
Ministrul Agriculturii Florin Barbu nu este de acord cu propunerea ca hipermarket-urile să fie închise sâmbăta şi duminica pentru a avantaja micii retaileri. ”Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea munceşte, toată lumea are probleme”, a susţinut ministrul Agriculturii la Prima TV. ”Am avut o discuţie la guvern cu micii
Ministrul Agriculturii Florin Barbu susţine că, de sărbătorile pascale, fermierii vor vinde carnea de miel la un ”preţ decent”, care să le acopere cheltuielile şi să le aducă ”un mic profit”. România exportă între cinci şi şase milioane de oi pe an, în special în ţările arabe. ”Suntem o forţă în sectorul ovin”, a declarat