Liderul PSD Marcel Ciolacu și președintele PNL Nicolae Ciucă vor să oprească migrația de la un partid la altul a primarilor din teritoriu. Cei doi șefi ai Colaiției au discutat în urmă cu câteva zile pe acest subiect, spun sursele noastre. Din cauza scandalului dintre membrii celor două partide, mai ales din PNL de unde
Marian Vanghelie vrea să revină în administrația locală și candidează pentru postul de primar al Sectorului 5 ca independent. Marian Vanghelie este convins ca are "un culoar bun" întrucat Cristian Popescu Piedone, cel care este acum primar al Sectorului 5, și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei, iar în locul acestuia ar urma să candideze fiul
Premierul Marcel Ciolacu a inspectat vineri progresul lucrărilor pe mai multe șantiere de infrastructură rutieră și a vorbit despre posibilitatea accelerării ritmului lucrărilor, în condițiile în care pe unele tronsoane lucrările sunt în avans față de grafic sau au un ritm susținut. "În sfârșit nu vorbim de promisiuni, vorbim de certitudini. Este pentru prima oară
Silvestru Șoșoacă este un om mort pentru Diana Șoșoacă. Senatoarea spune că soțul nu poate să-i ia numele de Șoșoacă chiar dacă vor divorța. Scandalul dintre Diana Șoșoacă și soțul ei, Silvestru Șoșoacă, e departe de a se termina. Silvestru a amenințat-o pe senatoare că va divorța de ea și îi va lua și numele.
BEC a respins Alianța Electorale Grădina Maicii Domnului a lui Funar după ce USR a făcut contestație Biroul electoral Central (BEC) a respins Protocolul de constituire a Alianței Electorale Grădina Maicii Domnului formată din Patidul România Noastră (PRN) și partidul Dacismului Autonom Conservator (p. DAC). Fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, a anunțat că partidul
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu (PNL), a afirmat, referitor la femeile în politică, faptul că procentul acestora a scăzut în Parlamentul României. Gorghiu a explicat că bărbaţii din politică în general nu abordează teme precum educaţia copiilor, sănătatea acestora sau depresia post-natală. Întrebată dacă sunt apreciate femeile în politică, Alina Gorgiu a adus în discuţie mai
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, afirmă că, prin decesul lui Nicolae Manolescu, România l-a pierdut ”pe cel mai important critic literar şi istoric contemporan al literaturii noastre”. ”Ne rămân lucrările lui, analizele sale profunde asupra marilor autori români şi comentariile care au dat noi direcţii de gândire societăţii în ansamblu”, adaugă el. ”Cu durere
Derapaj halucinant al candidatului susținut de AUR la Primăria Constanța. Acesta spune că depresia nu trece cu tratament de specialitate, ci cu agresiune. Mai exact, Ovidiu Cupșa susține că un român diagnosticat cu această afecțiune „nu a luat destulă bătaie când era mic”. Declarația lui are loc în contextul în care România se confruntă cu
Alianța pentru Unirea Românilor a luat decizia excluderii deputatului de Mehedinți, Cornel Folescu, din partid și din cadrul grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților. Motivul deciziei pe care conducerea AUR a luat-o este reprezentat de rezultatele foarte slabe ale domnului Cornel Folescu în perioada în care și-a asumat rolul de coordonator al campaniei pentru alegerile
Ministrul Agriculturii Florin Barbu susţine că mănâncă bio, din solarul familiei. Totuşi, Florin Barbu recunoaşte că îi plac şi micii. ”N-am mâncat mici la Obor, dar unde mă opresc, mănânc mici”, a spus ministrul Agriculturii la Prima TV. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă, la Prima TV, dacă