România beneficiază de sprijinul deplin al Franţei pentru a intra cât mai repede în spaţiul Schengen și la OCDE, transmite ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery. Nicolas Warnery, Ambasadorul Franţei în România, a declarat vineri, cu ocazia Zilei naţionale a Franţei, sărbătorită la sediul ambasadei din Capitală, că România beneficiază de sprijinul deplin al Franţei
Consilul Național Politic al PSD a analizat în ședință, vineri, rezulatatele alegerilor locale din iunie, astfel că PSD a obținut majoritate în 16 județe, în timp ce PNL are majoritate absolută doar în 3 județe. Potrivit analizei făcute de social-democrați, PNL a obținut la algerile din 9 iunie o majoritate absolută în județele: Bihor, Alba
Mihai Polițeanu, primarul ales al Ploieștiului spune că municipiul e în pericol să rămână fără apă caldă și căldură la iarnă. "De aceea toate forțele politice din oraș au trecut peste orgolii și s-au unit într-un apel comun la Guvernul României semnat de parlamentarii de Prahova, de primarul ales al Ploieștiului și de președintele ales
Curtea Constituțională (CCR) a publicat Decizia nr.335 din 9 iulie 2024 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind modificarea și completarea Legii nr.73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ. Sesizarea de neconstituționalitate formulată de președintele Iohannis se referă la Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului
Liderul social -democraților dă detalii de culise din deciziile agreate în coaliție. Ciolacu spune că el și Nicolae Ciucă, preșdintele PNL, au decis asupra unei reguli de bun-simț. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că el consideră că această coaliţie a făcut faţă, precizând că a făcut o regulă cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a dezlănțuit după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat pe Klaus Iohannis. Întrebat dacă Iohannis l-a luat cu el pe Ciucă la Summit-ul NATO, Ciolacu a spus că Iohannis nu a fost niciodată un președinte imparțial și apolitic. Preşedintele Senatului, liberalul Nicolae Ciucă, a precizat vineri, într-o postare pe Facebook
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat vineri, într-o conferință de presă, că la un an de la intrarea în vigoare a legii Anastasia se înregistrează o scădere cu 20% a numărului de morţi în accidente rutiere comise de persoane băute sau drogate. „Tot acest efort uriaş de promovare a legii, de către autorităţi, de către
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat vineri, după şedinţa conducerii partidului, că PSD se reuneşte pe 24 august, în Congres, pentru alegerea noii conduceri. „S-a stabilit ca pe data de 24 august va fi congresul ordinal al PSD, mai sunt nouă judeţe care nu au avut conferinţe de alegeri şi în următoarea lună, pe 12
Premierul Marcel Ciolacu încearcă să pună batista pe țambal în cazul controversei privind privind numirile la agenția înființată de Guvern care trebuie că coordoneze toate companiile de stat - Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). „Avem niște reforme de dus la îndeplinit, sunt în cererea de plată nr. 3. Am făcut
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că ministrul Mediului va emite niște ordine prin care în zonele turistice, urșii să fie îndepărtați. „Am discutat cu ministrul Mediului, cu președintele Camerei Deputaților, știam că este un proiect în Parlament, un amendament. La Senat unii au votat, unii n-au votat și normal că domnul Simonis trebuia să