Marcel Ciolacu a declarat că a spus că partidul AUR este un pericol din punct de vedere al discursului pe care îl are, nu un pericol în funcţie de câte procente obţin la alegerile din 9 iunie, cât şi la cele parlamentare. „Dacă îmi vor spune cu ce înlocuim Uniunea Europeană sau NATO, vă rog
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat vineri, la Alba Iulia, referindu-se la viitoarele majorităţi din consiliile locale şi judeţene, că există un acord politic în acest sens ca, acolo unde nu există o majoritate câştigată de PSD sau PNL, să fie formată de aleşii celor două partide. "Înseamnă că eu cu domnul Ciucă suntem
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, chestionat dacă va candida la prezidenţiale că „la fel ca toate întrebările de până acum, cred că este corect, cum spunea, e un clasic în viaţă – pas cu pas” şi că abordarea corectă faţă de colegii săi şi de români este să aştepte rezultatele alegerilor din 9 iunie şi
România şi Ucraina discută intens, la nivel politic, în toate domeniile, a declarat vineri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, menţionând în acest sens negocierile în desfăşurare în ceea ce priveşte Parteneriatul Strategic, respectiv Acordul de securitate. "Există un dialog politic intens între România şi Ucraina, la toate nivelurile. Aţi văzut discuţia recentă dintre
Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor NATO, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu. Ea a participat la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele membre NATO, organizată la Praga. Un subiect al reuniunii, a spus ea, a vizat atacurile hibride asupra ţărilor aliate. "Am văzut încercările recente, de rescriere
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi, în întâlnirea de la Parlament cu o delegaţie de politicieni germani din cadrul partidului CDU/CSU condusă de dr. Franz Josef Jung, că industria naţională de apărare se poate revitaliza prin întărirea colaborării tehnice cu firmele mai experimentate din Germania. "În contextul creşterii capacităţii europene de producţie a echipamentelor
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a subliniat faptul că datele Eurostat privind dinamica investiţiilor din anul trecut arată că România a avut cea mai ridicată pondere a investiţiilor productive în PIB din ultimii 11 ani. Astfel, investiţiile productive din PIB sunt 26,9%, pe 2023, însemnând o valoare brută de 87,3 miliarde euro. „În
Cristian Popescu Piedone susține că a fost sunat ”de cineva din PSD” care i-a spus să se retragă din cursa pentru primăria Capitalei. Oferta a sunat astfel: dacă va declara public că o va susține pe Gabriela Firea, atunci acesta va primi postul de viceprimar. Cristian Popescu Piedone a avut o intervenție la Antena 3
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a vorbit despre planurile Guvernului privind plafonarea prețurilor pentru toate alimentele românești. Astfel, toate produsele autohtone ar urma să aibă adaosul comercial plafonat la cel mult 20%. Ministrul de resort a precizat, într-o intervenție la B1 Tv, că proiectul privind plafonarea prețurilor este aproape gata și că ar putea deveni
Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a participat vineri, la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre NATO, organizată la Praga, discuţiile concentrându-se pe agenda Summitului NATO de la Washington, inclusiv pe continuarea sprijinului pentru Ucraina. În cadrul întâlnirii, Luminiţa Odobescu a reiterat necesitatea continuării sprijinului substanţial pentru Ucraina, inclusiv necesitatea ca deciziile Summitului