Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că omologul său spaniol, Pedro Sanchez, urmează să efectueze o vizită în luna iulie în România, pentru a participa, între altele, şi la semnarea acordului bilateral privind dubla cetăţenie acordată românilor din Spania, potrivit Agerpres. "Am văzut abordarea de până acum, când se apropie alegerile începem să vorbim despre Diaspora.
Liderii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) şi susţinători ai acestei formaţiuni politice participă, vineri seară, la o acţiune organizată la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Participanţii au adus cu ei steaguri cu însemnele partidului, pancarte, vuvuzele şi fluiere în timp ce discursurile ţinute la portavoce au caracter electoral, vorbitorii
Soluţia pentru fluidizarea traficului rutier în Bucureşti o reprezintă extinderea metroului şi, totodată, organizarea eficientă a transportului de suprafaţă în comun după modelul Berlinului, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, citat de Agerpres. El a acordat un interviu postului România TV, realizat la volanul maşinii sale, într-o plimbare prin Bucureşti, având ca punct
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, într-un interviu acordat România TV, că este „revoltat” de faptul că a fost interceptat în 2014 și că a avut tehnică de ascultare audio-video inclusiv în dormitor. Întrebat când a trecut cu mașina pe lângă sediul DNA, în timpul interviului acordat la România TV, dacă are vreo strângere
Premierul Marcel Ciolacu spune că suma alocată pentru investiții de către România va depăși în acest an 7% din PIB, conform News.ro. „Doar un om de rea-credinţă poate să spună că în acest moment, pe zona de infrastructură, nu se munceşte în România. România mai are nevoie de sute de miliarde de euro care să
Campania electorală pentru alegerile din 9 iunie se încheie sâmbătă, la ora 07.00, iar AEP le reamintește competitorilor să nu continue propaganda electorală. Votarea se va încheia luni, ora 08:00, ora României, odată cu închiderea secțiilor de pe Coasta de Vest a Americii de Nord. „Având în vedere că mâine, 8 iunie 2024, ora 07:00
Primarul Brașovului, Allen Coliban, cunoscut pentru angajamentul său față de sănătatea plămânilor locuitorilor și preocuparea sa pentru protejarea copacilor de la poalele Tâmpei, a făcut recent un jurământ solemn că autobuzele care circulă în municipiu sunt mai ecologice decât s-ar aștepta oricine. Concret, el a susținut că flota de autobuze este compusă fie din vehicule
Adrian Niță, candidatul PSD la Primăria Municipiului Piatra-Neamț, le-a transmis un mesaj publici cetățenilor la încheierea campaniei electorale. El a promis încă o dată că imediat ceva fi ales va trece la aplicarea punct cu punct a programului cu care va fi fost ales: ”Încheiem o campanie electorală care m-a încărcat cu energie și încredere
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, într-un interviu la RomâniaTV, că România urmează să treacă în etapa în care „economicul influențează deciziile politicului” pentru că așa se întâmplă în cea mai mare democrație a lumii, anume în Statele Unite ale Americii. „Grupuri de interese există tot timpul în jurul politicului. În cea mai democratică țară
La sfârșitul campaniei electorale pentru alegerea noului primar general al Municipiului București, Cristian Popescu Piedone are un ultim mesaj pentru bucureșteni. El susține că a ales să meargă până la capăt cu această candidatură în ciuda calculelor politice și îndemnurilor din toate zonele și îi îndeamnă pe toți să se prezinte la vot Duminică 9