`PNL câștigă alegerile cu proiecte, nu cu atacuri politice`

Senatorul liberal Liviu Brătescu arată că la Iași alegerile locale vor fi câștigate duminică de PNL și în municipiul, precum și în județul Iași. „Rețeta” acestui succes, crede Brătescu, este concentrarea în campanie pe propriile proiecte și realizări, nu pe atacuri politice sterile.

„Timp de mai mulți ani am lucrat la proiecte de lege, unele chiar au devenit legi și altele sunt pe cale de a fi votate și apoi promulgate. Colegii mei din administrația locală au finalizat proiecte importante precum Aeroportul, reabilitarea Spitalului de Pediatrie „Sf. Maria”, șoseaua Iași – Suceava și au demarat o altă întreagă serie de proiecte. Pentru prima dată, o echipă care a administrat acest județ nu este nevoită să-și atace adversarii doar pentru a ascunde lipsa de realizări, așa cum se obișnuia în trecut. Nu ne-am repezit să aruncăm cu noroi. Am vorbit despre noi, despre echipa liberală, despre realizările și planurile noastre”, a declarat senatorul liberal Liviu Brătescu.

Senatorul a adăugat că, din cauza unor strategii stângace de campanie, celelalte partide s-ar fi rezumat la atacuri la persoană. Însă, potrivit lui Liviu Brătescu, PNL Iași nu ar fi dat curs acestei provocări.

„Dacă de obicei în campanie electorală oamenii ne cer să vorbim despre idei și proiecte, echipa PNL Iași a găsit o formulă nimerită prin care să facă exact acest lucru, să evite atacurile lipsite de sens și, în același timp, să câștige din nou alegerile locale în municipiul și în județul Iași”, a încheiat Liviu Brătescu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482