‘În momentul acela începem să tragem speranță că se vor întoarce românii’

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat luni dacă le-a promis copiilor că le crește alocațiile, cu ocazia evenimentului de Ziua Copilului desfășurat sâmbătă la Palatul Victoria. Ciolacu a amintit că au fost deja crescute alocațiile, iar abordarea guvernului trebuie să fie una integrată, cu accent pe toate serviciile necesare părinților, nu doar alocații.

„E important că le creștem odată cu inflația și menținem acest ritm. Din punctul meu de vedere, nu trebuie să focusăm totul pe alocații. E un instrument corect, care se regăsește și în alte țări europene, dar trebuie să dezvoltăm creșe, grădinițe, after-school-uri. În momentul acela, nu mai este această eternă discuție despre alocații”, a precizat premierul.

Marcel Ciolacu a vorbit și de redirecționarea ipozitării muncii spre dezvoltarea serviciilor pentru copii, inclusiv în sistemul privat, astfel încât România să fie un loc în care românii să vrea să trăiască împreună cu propriii copii.

„În acest moment avem peste 100 de crește pornite prin PNRR și alte fonduri. În momentul în care începem să deducem din zona de impozitare a muncii și să direcționam spre aceste servicii, se dezvoltă și sistemul privat – ceea ce este normal, nu este concurențial cu sistemul public, este complementar, în momentul acela începem să tragem speranță că se vor întoarce românii”, a mai declarat premierul.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482