Pariul Rusiei de a investi 40 la sută în apărare este pe termen scurt un pariu riscant

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat la Iaşi că pariul Rusiei de a investi aptroape jumătate din PIB pentru apărare este riscant, el adăugând că pe termen mediu declinul economic al Rusiei se va accelera.

Totodată, Geoană afirmă că Rusia şi-ar putea schimba strategia, acceptând eventuale negocieri de pace, dacă va constata că Occidentul nu a obosit în ceea ce priveşte sprijinul militar acordat Ucrainei.

”Există o disproporţie masivă de putere economică între Rusia şi Occidentul democratic. Rusia investeşte azi 40 la sută din PIB pentru apărare. Noi investim mult mai puţin, minim doi la sută, e regula NATO, dar fiind atât de numeroşi şi de puternici economic avem un buget cumulat de 1,3 trilioane de dolari pentru apărare. Avem 3,5 milioane de militari în ţările NATO. Aceştia sunt activi. Disproporţia de resurse între NATO şi Rusia este considerabilă. Ceea ce dânşii (ruşii – n.r.) fac, încearcă să îşi mobilizeze toate resursele şi energiile naţiunii pe scopuri militare. Pe termen scurt, acest lucru creează o problemă în Ucraina, dar pe termen mediu este nesustenabil. O naţiune care investeşte aproape jumătate din ceea ce produce pentru militari şi pentru război nu are cum să dezvolte tehnologie, inovaţie, să se ocupe de restul economiei. Pariul pe termen scurt este un pariu riscant, conducerea Rusiei l-a luat, dar pe termen mediu declinul economic pe care Rusia îl avea chiar înainte de acest război se va accelera”, a afirmat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO consideră că ţările din NATO nu trebuie să intre ”într-o logică de economie de război”, ci statele membre NATO ar trebui să investească în apărare atât cât e nevoie.

”Cumulat, aceste sume sunt semnificative. Capacitatea noastră de apărare va creşte. Sper că şi industria românească de apărare să renască, pentru că foarte multe ţări din regiune profită, au firme private foarte puternice”, a mai spus Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susţine că Rusia şi-ar putea schimba calculul strategic, în sensul să accepte unele negocieri de pace, în cazul în care va constata că Occidentul nu va obosi să acorde sprijin Ucrainei.

”Singura modalitate în care Rusia îşi poate schimba calculul strategic este să vadă Occidentul alături de Ucraina pe termen lung. În clipa de faţă ei cred că Occidentul va osteni în sprijinirea Ucrainei, că moralul ucrainenilor o să sufere pentru că războiul se prelungeşte şi încearcă să mizeze pe factorul timp. Dacă vom putea demonstra că factorul timp nu este relevant pentru noi, cred că şi calculul şi decizia Rusiei de a declanşa negocieri de pace va deveni mai de mare actualitate”, a aprecizat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană participă luni la Iaşi la întâlniri cu societatea civilă şi cu mediul local de afaceri.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482