De fiecare dată când Asociația Partida Romilor Pro Europa decide să acorde sprijin unui partid politic, unei alianțe sau chiar unor candidați ai altor formațiuni, se stârnesc în spațiul public vii polemici pe marginea acestui subiect, însoțite invariabil de întrebarea: De ce nu au romii candidații lor proprii la alegerile locale acolo unde sunt comunități semnificative și de ce nu reușesc să intre în Parlament cu deputați și senatori, așa cum reușește UDMR, în condițiile în care cetățenii de etnie maghiară din România sunt mai puțin numeroși decât romii.

Există și câteva explicații obiective ale acestei situații. Voi încerca să le trec în revistă pe cele mai importante în cele ce urmează.

Comunitatea romă din România este foarte diversă, atât cultural, cât și geografic. Această diversitate face dificilă concentrarea voturilor, chiar în cazul fericit din prezent, în care Asociația Partida Romilor Pro Europa a devenit cea mai reprezentativă formațiune politică a romilor.  În contrast, comunitatea maghiară din România are o identitate națională și culturală mai omogenă și este concentrată în anumite regiuni, facilitând organizarea politică și reprezentarea unitară prin UDMR.

Nivelul scăzut de educație și participare civică în rândul comunității rome reprezintă o altă barieră semnificativă. Educația limitată reduce capacitatea romilor de a se implica activ în viața politică și de a înțelege procesele electorale. Participarea scăzută la vot și implicarea redusă în activitățile civice fac dificilă mobilizarea unui electorat suficient de mare pentru a susține o formațiune politică romă.

Dacă privim în urmă, alegerile din 1996 au marcat maximul atins de reprezentanții politici ai romilor, care însă, prin toate formațiunile participante la alegeri, au obținut undeva în jur de 200.000 de voturi valabile și cam tot atâtea anulate. Probabil că dacă atunci ar fi existat o singură formațiune politică a romilor, ar fi fost șanse să depășească pragul electoral.

Discriminarea și prejudecățile împotriva romilor sunt larg răspândite în societatea românească. Aceste atitudini negative afectează atât percepția publică asupra formațiunilor politice rome, cât și șansele acestora de a obține sprijin electoral semnificativ. Stigmatizarea socială a romilor poate descuraja și alte grupuri de alegători să sprijine partidele rome, limitându-le astfel capacitatea de a atrage un electorat divers.

Lipsa resurselor financiare și logistice reprezintă un alt obstacol major. Formațiunile politice rome au adesea acces limitat la resursele necesare pentru a desfășura campanii electorale eficiente și pentru a organiza activități politice. În comparație, UDMR beneficiază de un sprijin financiar și logistic semnificativ atât din interiorul României, cât și din partea comunității maghiare internaționale.

Guvernele României au adoptat de-a lungul timpului diverse strategii și politici pentru incluziunea romilor, dar implementarea acestora a fost adesea ineficientă. În plus, partidele politice majore au adesea candidați romi pe listele lor, ceea ce poate reduce impulsul pentru cristalizarea unei mișcări politice consistente a romilor.

Nu în ultimul rând, liderii politici romi au întâmpinat dificultăți în a deveni vizibili și credibili în ochii alegătorilor romi și ai populației majoritare. Lipsa de încredere în proprii lideri și suspiciunile de de tot felul pot descuraja participarea politică a romilor și susținerea unor formațiuni politice proprii.

Pentru a depăși toate aceste obstacole, ar fi necesare eforturi concertate din partea comunității rome, a societății civile și a instituțiilor statului pentru a îmbunătăți educația, a combate discriminarea și a încuraja participarea politică activă a romilor.

Nicolae Păun, Președinte Asociația Partida Romilor Pro Europa