Se va lega de cea mai așteptată autostradă din România

În cadrul Guvernului s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Piatra Neamț- Bacău. Acest nou Drum Expres este deosebit de important pentru că se va lega direct de Autostrada Moldovei. În primă fază, acest Drum Expres ar fi trebuit să înceapă în anul 2021, dar au existat mai multe probleme și va începe abia anul acesta.

”Dragi nemțeni, o veste excelentă de la Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu-#PSD: au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Piatra Neamț- Bacău!

Acest drum de mare viteză (51 km) va cuprinde: 6 viaducte, 17 pasaje, 7 poduri, 5 noduri rutiere (Nod rutier A7, Nod rutier Racova, Podoleni, Săvinești si Piatra-Neamț).”, scrie Daniel Vasilică Harpa, candidatul PSD la șefia CJ Neamț.

content-image

În prezent, între Bacău şi Piatra Neamţ se poate circula cu maşina pe două trasee: pe Drumul Naţional 15, care face legătura directă între oraşe, sau pe Drumul European E85 şi DN15D, trecând pe lângă municipiul Roman. Lungimile celor două trasee sunt de 61,4 km, respectiv de 87,6 km.

Prin viitorul drum expres la profil de autostradă, judeţul Neamt va fi conectat la artera principală care leagă Moldova de Muntenia, Autostrada Moldovei.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482