Am dat în folosință la Gratia prima Substație de Ambulanță înființată în zona rurală / Foto

Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a scris, într-o postare pe facebook, despre prima Substație de Ambulanță înființată în zona rurală, care a fost dată în folosință, luni, la Gratia.

“Am dat astăzi în folosință la Gratia #prima Substație de Ambulanță înființată în zona rurală, scurtând astfel timpul de intervenție, pentru salvarea de vieți omenești!

Este o investiție foarte importantă, un punct strategic pentru cetățenii din zona de Nord a Județului, care va deservi aproximativ 9.000 de locuitori. Dată fiind apropierea fața de autostradă, toate urgențele #CodRoșu vor ajunge direct la Spitalul Universitar București, în cel mai scurt timp posibil.

Alături de domnul primar Florea Ion și de doamna Mirela Ciobanu, manager al SAJ Teleorman, am pus acest proiect pe hârtie în ianuarie, iar în numai câteva luni a devenit realitate. Acest lucru se datorează colaborării de succes pe care am avut-o împreună, dar și suportului colegilor din Ministerul Sănătății. Vreau să le multumesc tuturor celor care au avut o contribuție mai mică sau mai mare la acest proiect #salvator de vieți!”, a scris Adrian Gâdea.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482