Își lansează cartea `Un ostaș în slujba țării`

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, anunță, luni, pe site-ul său personal, că în iunie își lansează cartea „Un ostaș în slujba țării”, care va apărea în luna iunie 2024, iar toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile. Ciucă mută astfel pe modul Iohannis, dând clar de înțeles că vrea să intre în cursa pentru alegerile prezidențiale, urmând aceeași strategie ca actualul șef al statului, care și el și-a lansat o carte.

„Paginile acestei cărți sunt despre mine. Nu despre funcțiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanț și nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic. Sunt despre viața mea, cea din spatele pupitrului, a microfonului sau a televizorului”, scrie Nicolae Ciucă.

El explică de ce o carte despre el

„Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că nu sunt din filmul acesta, al politicii românești. Și e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Și veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu. Sunt un om cât se poate de simplu, cu credință și frică de Dumnezeu. Îmi iubesc țara și nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaș în slujba României, e să îmi apăr patria. Și asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată și cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde ne-am afla și oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim”, afirmă liderul PNL.

Ciucă precizează că volumul va apărea în luna iunie 2024, iar toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile.

Și președintele Klaus Iohannis a lansat, în 2-014, volumul autobiografic „Pas cu pas”.

content-image

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482