A început să scadă cam brusc în sondaje

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Mircea Geoană din ultima perioadă, reacționează la interviul acordat de secretarul general adjunct al NATO la Europa FM. După ce l-a acuzat că folosește NATO pentru propriile avantaje politice în vederea unei candidaturi la prezidențiale, Pricopie constată că Geoană are brusc un discurs diferit, pe care îl pune pe seama unei scăderi a acestuia în sondaje.

„Am auzit că Mircea Geoană a vorbit azi, la Europa FM, despre mai multe subiecte, inclusiv despre cum NU face politică – deşi face politică – din poziția de Secretar General Adjunct NATO, folosind sigla şi (posibil) resurse NATO.

Înţeleg că nu a mai spus nimic despre cât de bun este el şi nici despre cum a obținut postul de la NATO “pe persoană fizică”. De asemenea, se pare că nu a mai jignit pe nimeni, nu a mai atacat reprezentanții Statului Român, nu a mai catalogat politicienii de la Bucureşti “analfabeți”, ba chiar a fost apreciativ față de unii dintre ei. Cuvântul “lăcuste” nu a mai fost utilizat la adresa foştilor colegi din PSD.

Nu a mai spus că el este “alesul”, singurul aflat “de partea bună a istoriei” şi că acest lucru este deja stabilit de “partenerii strategici”, alimentând astfel retorica Rusiei.

A vorbit despre unitate, deşi, cu numai câteva zile în urmă, prin vocabularul său nediplomatic, cultiva dezbinarea, la fel ca AUR!

Interesantă schimbare, în numai şapte zile. Să fie oare această recalibrare legată de faptul că a început să scadă cam brusc în sondaje?

De asemenea, pare că o abordare critică onestă, dar fermă, bazată pe evidențe, uneori ajută oamenii politici să-şi corecteze greşelile sau atitudinile arogante”, scrie Remus Pricopie pe Facebook.

Geoană, răspuns pentru critici

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a răspuns la ironia lui Marcel Ciolacu. Premierul comentase cartea lansată de secretarul general adjunct al NATO, afirmând că a crezut că „domnul Geoană se ocupă cu războaiele, nu cu lansări de cărţi”. Tot Ciolacu s-a declarat convins că Geoană va candida la alegerile prezidențiale. Alte critici la adresa lui Geoană au venit de la Remus Pricopie, rectorul SNSPA, și diverși jurnaliști.

„Răspunsul meu e să citească cartea mea. Cred că nu le-ar strica o lectură. Faptul că un lider politic important la nivel NATO sau la nivel național își face treaba serios, cum o fac aici la NATO, nicio secundă nu am amestecat cele două paliere. Am o treabă de făcut la NATO, suntem aici într-o echipă care pregătește un summit decisiv pentru viitorul alianței noastre, nu amestecăm lucrurile deloc. A, dacă cineva consideră că aparițiile mele publice indică și altceva, asta e problema dânșilor, nu e problema mea. Iar atunci când lansezi o carte (…), faci un book tour. Orice autor își face datoria de a prezenta cartea. Voi continua să o prezint. Nu are nimic de a face cu planurile actuale sau cu planurile de viitor. Deci să se relaxeze, pentru că atunci când mă voi hotărî am să o fac explicit, oficial și neechivoc. Iar până atunci am o treabă de făcut la NATO și mi-o fac cu același entuziasm și energie cum mi-am făcut-o în ultimii 5 ani de zile”, a declarat Mircea Geoană, la Europa FM.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482