Cei mai tineri candidați la alegerile locale sunt de la PMP Prahova!

A început campania electorală pentru alegerile din 9 iunie, iar județul Prahova se poate lăuda cu cei mai tineri candidați la alegerile locale, din România!

Partidul Mișcarea Populară Prahova vine în fața alegătorilor din comuna Vadu Săpat cu Ristoiu Ruxandra-Maria, candidată la Primăria comunei, o tânără de 26 de ani, absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității București, iar pentru comuna Fântânele, propunerea PMP pentru Primăria comunei este Bozianu Alexandru-Ștefan, un tânăr de 27 de ani, absolvent al Universității din Westminster, Marea Britanie.

O surpriză plăcută pentru prahoveni, sătuli de combinațiile politicienilor din vechea gardă, de corupție și habarnism.

,,Sunt de profesie jurist și în prezent îmi desfășor activitatea în funcția de consilier juridic în cadrul unei instituții publice de nivel județean. De comuna Vadu Săpat mă leagă originile paterne și traiul, alături de familie, în această localitate.

Îmi doresc să duc mai departe valorile moștenite din familie și cunoștințele dobândite în cadrul școlilor urmate și să inspir și alți tineri să se implice activ în viața comunității.

Știu că împreună, printr-o forță unică, cu o viziune nouă, putem construi un viitor prosper și modern pentru localitatea noastră!”, a declarat Ristoiu Ruxandra-Maria, candidata PMP la Primăria comunei Vadu Săpat.

,,Sunt specialist în management, iar studiile finalizate la Londra m-au învățat ce înseamnă

performanța și o administrație de calitate. Sunt născut și crescut în județul Prahova, la Ploiești, iar de comuna Fântânele mă leagă copilăria, petrecută alături de bunici. Sunt foarte mândru de moștenirea lăsată de străbunii mei în Fântânele, de biserica din Mizil, fondată de frații Bozieni în 1786 și de contribuția lor la dezvoltarea comunei. Dorința mea este să duc mai departe ceea ce am învățat în cadrul familiei și școlilor pe care le-am urmat și îi invit pe toți cei care cred în schimbarea comunei Fântânele să vină alături de mine. Le promit un salt de dezvoltare și o comună la standardele unei țări europene”, susține Bozianu Alexandru-Ștefan, candidatul PMP la Primăria comunei Fântânele.

Cele două comune din județul Prahova sunt conduse, în prezent, de primari PSD, iar nemulțumirile locuitorilor sunt numeroase. Aceștia reclamă lipsa investițiilor, lipsa locurilor de muncă și depopularea accentuată, cauzată de dezinteresul administrației locale în gestionarea acestei probleme majore.

Prin atragerea de fonduri europene și dezvoltarea infrastructurii, declinul demografic al zonei poate fi oprit, iar locuitorii din Vadu Săpat și Fântânele își pot vedea, din nou, copiii și nepoții lângă ei, acasă.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482