Firea l-a depășit pe Piedone, Nicușor Dan pierde din ‘turație’ / SONDAJ CURS

Un sondaj realizat de CURS în perioada 22-30 aprilie, în municipiul București, o poziționează pe Gabriela Firea (PSD) pe locul doi în intenția de vot pentru funcția de Primar General, la doar 7 zile distanță de la intrarea acesteia în cursă.

Conform sondajului CURS, lupta pentru primăria Capitalei se dă între trei candidați despărțiți momentan de patru procente.

Nicușor Dan (independent), susținut de USR, PMP, Forța Dreptei și REPER, este pe primul loc și este cotat cu 29% din voturi, conform sondajului CURS. Procentele acestuia s-au „topit” imediat după intrarea în cursă a candidaților PNL și PSD, ținând cont că Nicușor Dan avea 38,5% într-un sondaj INSCOP, 37% într-un sondaj realizat de SOCIOPOL și 31% într-un sondaj Avangarde (comandat de PSD), toate trei sondajele fiind date publicității săptămâna trecută.

Candidatul PSD, Gabriela Firea, beneficiază în schimb de 26% intenție de vot conform ultimului sondaj CURS, o creștere consistentă față de cele 21,4% din sondajul INSCOP, cele 22% din sondajul SOCIOPOL și cele 24% din sondajul Avangarde.

Candidatul PUSL, Cristian Popescu Piedone, ar obține 25% din voturi la alegerile locale din 9 iunie, conform datelor din sondajul CURS. Comparativ cu cele 27,4% din sondajul INSCOP, Piedone este în scădere de „turație”, însă crește comparativ cu sondajul SOCIOPOL unde beneficia de 22% susținere și față de sondajul Avangarde care l-a dat cu 20%.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, are 15% intenție de vot, față de cele 11% din sondajul Sociopol și cele 10,1% din sondajul INSCOP, fiind și el în ascensiune, la fel ca Firea.

Candidatul AUR, Mihai Enache, are obține 7% din voturi, conform sondajului CURS.

content-image

Metodologie:

Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din Municipiul București

Volumul eşantionului: 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste

Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%

Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților

Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS

Datele au fost ponderate în funcție de vârsta electoratului bucureștean

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482