Avem un loc pe care să-l numim acasă graţie celor care, prin sacrificiu, au apărat tot ce ne aparţine şi to

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în mesajul transmis, luni, de Ziua Veteranilor de Război, că avem datoria morală de a păstra vie memoria acestor luptători cu dragoste de patrie. ”Avem un loc pe care să-l numim acasă graţie celor care, prin sacrificiu, au apărat tot ce ne aparţine şi tot ce iubim”, a transmis el.

”România onorează astăzi veteranii de război care au scris drumul spre independenţă şi libertate al ţării noastre. Avem un loc pe care să-l numim acasă graţie celor care, prin sacrificiu, au apărat tot ce ne aparţine şi tot ce iubim. Veteranilor aflaţi la vârstă venerabilă, pe care avem privilegiul să îi avem între noi, le doresc sănătate şi viaţă lungă, în mijlocul unor familii şi comunităţi care să le poarte recunoştinţă”, a transmis Ciolacu, în mesajul său.

El a arătat că ziua de 29 aprilie este dedică tuturor veteranilor care, din 1877, au luptat pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României.

”Datoria morală pe care o avem este să păstrăm vie memoria acestor luptători cu dragoste de patrie. Felicit Ministerul Apărării Naţionale pentru că a fost mereu vârf de lance în tot ceea ce ţine de cinstirea şi exprimarea recunoştinţei pentru veterani, felicit Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război pentru implicarea deosebită şi îi felicit pe toţi cei care au pus umărul pentru veterani, inclusiv prefecturile şi cetăţenii care participă astăzi la manifestări, cu gândul la cei cărora le închinăm această zi. Memorie eternă veteranilor pe care îi onorăm, multă sănătate puţinilor veterani supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial!”, a conchis Marcel Ciolacu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482