CTP a tras cortina: ‘Firea are și mai puține șanse decât înainte de episodul Cîrstoiu să redevină primăriță’
Scriitorul și publicistul Cristian Tudor Popescu a analizat șansele avute de Gabriela Firea în cursa pentru alegerile locale din Capitală. Gazetarul este de părere că liderul PSD Marcel Ciolacu nu-și dorește cu adevărat ca Firea să câștige Primăria Capitalei, de aici și aducerea în prim-plan în primă fază a doctorului Cătălin Cîrstoiu.
„PSD mai are o singură șansă. O tocmeală de succes cu Dan Voiculescu, în urma căreia Piedone să se retragă, susținând-o energic pe Firea. Dar și așa e greu”, consideră gazetarul, pe pagina sa de Facebook.
„ciociucea
Activistul PCR hârșit, când se întâmpla, totuși, să n-o nimerească, sprijinind pe cine sau ce se dovedea pierzător, era primul care sărea și făcea stânga-mprejur în ședință, zicând dojenitor, din tot sufletul: „Păi, eu ce v-am spus, tovarăși?!”, demolând apoi tot ce susținuse până în urmă cu un minut. Această metodă veche a fost folosită cu tupeu râzăreț de M. Ciolacu în secvența în care i-a făcut vânt lui Cîrstoiu și a rebăgat-o în pâine pe Firea, pe care o ținuse ferm cu dinții la gard. Dintr-odată, „Găbița”, dată afară din guvern de același Ciolacu în urma scandalului Azilelor Groazei, a fost decretată curată ca Maica Precista.
Însă obiectivul șefului PSD rămâne neschimbat și realizabil. Căci acest singur obiectiv n-a fost niciun moment câștigarea primăriei Capitalei, ci împiedicarea Găbiței să ajungă acolo. Or, acum ea are și mai puține șanse decât înainte de episodul Cîrstoiu să redevină primăriță.
Votanții lui Piedone nu vor da năvală la Firea. Pentru că Piedone nu e un candidat de profil pesedist, ci bâlcisto-populist. El nu e preferat ca surogat de PSD, ci fiindcă e așa cum e. Apoi, nici cei care doreau să-l voteze pe Cîrstoiu nu se strâng toți la sânul lui Firea: unii merg la candidatul liberal, alții rămân acasă, întrucât chiar le plăcea Domdoctor.
Ca să nu mai vorbim de „târnosirea” ei de către Ciolacu, bag-o, scoate-o, bag-o iar, care i-a mai ras niște procente”, a spus Cristian Tudor Popescu.
CTP: „În grandomania lor, atât Ciolacu cât și Ciucă au fost convinși că vor fi votați ei prin păpușoiul Cîrstoiu”
„În fine, reintrarea în cursă a Gabrielei Firea ca „apărătoare a rechinilor imobiliari buni”, după cum ea însăși se declară, poate scoate din adormire votanți de dreapta pentru Nicușor Dan. Nu pentru perdantul din start Burduja, cu care și-ar risipi voturile. Și mai sunt și cei care-și dau seama că clanul Piedone e cel puțin la fel de periculos ca clanul Firea-Pandele.
PSD mai are o singură șansă. O tocmeală de succes cu Dan Voiculescu, în urma căreia Piedone să se retragă, susținând-o energic pe Firea. Dar și așa e greu. Oricum, ar fi mai simplu pentru Antena3 s-o pompeze doar pe Firea.
Rămâne întrebarea, și nimic altceva, în urma personajului: de ce Cîrstoiu?
N. Ciucă și liberalii n-au vrut decât, pentru ștaiful partidului, să aibă, fie și la comun cu PSD, un candidat, știind foarte bine că n-au nicio șansă de câștig. M. Ciolacu și-a spus că poate să așeze candidat comun și un câine sau un porc; dacă apare el la dreapta lui, atunci, pesediștii o să-l voteze. În grandomania lor, atât Ciolacu cât și Ciucă au fost convinși că vor fi votați ei prin păpușoiul Cîrstoiu. De aceea, nici n-au știut cine e Domdoctor, nu l-au măsurat cu niciun sondaj înainte de a-l aborda, nu l-au cercetat la schelete în dulap și la capacitatea de a face față scoaterii lor în public, i-au dat în batjocură ca șefi de campanie pe Firea și Burduja. Eșecul răsunător al lui Cîrstoiu dă o idee și despre perspectivele lui Ciolacu și Ciucă la prezidențiale”, a concluzionat CTP pe pagina sa de Facebook.
„În ce mă privește, zic că n-am văzut în 34 de ani de alegeri libere o manevră mai disprețuitoare de oameni. Doar Ceaușescu îl poate egala pe Ciociu în a vedea cetățenii ca pe o turmă de mancurți, fără voință proprie, cu care poți să faci ce vrei”, a mai punctat CTP.
Context
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrstoiu s-a aflat, luni, timp de peste cinci ore, la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a acestei hotărâri, social-democrata Gabriela Firea şi liberalul Sebastian Burduja revin în poziţiile de candidaţi pentru Primăria Generală, cei doi anunţându-şi, anterior desemnării lui Cîrstoiu, intenţia de a candida.
Ciolacu: „O să-mi cer scuze, cred că de acum, toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu pentru că am fost unul dintre cei care l-am convins să intre în această competiţie”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar să candideze pentru Primăria Capitalei.
”Mi-am cerut scuze o dată şi o să-mi cer, cred că de acum, toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu pentru că am fost unul dintre cei care l-am convins să intre în această competiţie, de bună credinţă, la fel ca şi domnia sa, şi ştim ce a urmat”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, la România Tv, potrivit NEWS.RO.
El a adăugat: ”Eu nu fac parte dintre oamenii politici care merg cu capul în zid, ignorând priorităţile românilor sau ale bucureştenilor”, susţinând că ”bucureştenii au dorit altceva”.
Ciolacu a afirmat că, dacă PSD şi PNL ar fi continuat să susţină candidatura lui Cătălin Cîrstoiu, nu ar fi făcut altceva decât să decidă cine va fi câştigătorul cursei electorale – Nicuşor Dan sau Cristian Popescu Piedone.
”Cel mai frică în politică mi-a fost să mă acopăr de un profil aşa, de neputinţă. PSD-ul nu putea fi un arbitru între Nicuşor Dan şi Piedone. Spre acest lucru ne îndreptam cu candidatura domnului doctor Cîrstoiu: să fim arbitru şi să decidem cine câştigă, dacă câştigă domnul Nicuşor Dan sau dacă câştigă domnul Piedone. Eu nu mă pot acoperi de ridicol şi să continuu un astfel de demers, cum cred că nici domnul doctor Cîrstoiu nu mai dorea să continue acest demers după reacţiile care au fost”, a susţinut Marcel Ciolacu.