Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este “raţională” şi “matură”, a declarat, marţi, Rareş Hopincă, care va intra în cursa pentru Primăria Sectorului 2 din partea acestei alianţe electorale.
“Gabriela Firea şi Sebastian Burduja intră în această luptă, sunt doi candidaţi extrem de serioşi şi eu sunt absolut convins că, la sfârşitul acestei lupte electorale, Gabriela Firea va fi viitorul primar al Municipiului Bucureşti. (…) O văd ca pe o decizie raţională, dintre toate opţiunile posibile în acest moment, aceasta cred că este decizia matură, care ne va duce cel mai aproape de câştigarea alegerilor”, a afirmat Hopincă.
El a menţionat că va vota cu Gabriela Firea, fiind membru PSD din 2009.
Rareş Hopincă a susţinut că pleacă cu prima şansă în competiţia pentru Primăria Sectorului 2. “Pornim în lupta pentru Primăria Sectorului 2 cu prima şansă şi nu o spunem noi, ci o spun miile de oameni cu care m-am întâlnit deja în toate cartierele din sector. Principalul adversar pentru Primăria Sectorului 2 este neputinţa actualului primar de a face ce a promis (…) în campanie şi ce aşteaptă locuitorii Sectorului 2”, a spus candidatul PSD – PNL.