‘Este un merit că a scos în față toate potențialele probleme’ (VIDEO)

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romașcanu, a comentat declarațiile lui Cătălin Cîrstoiu, vineri, pe B1 TV. Romașcanu afirmă că „singurul om care poate decide să se oprească în acest moment este chiar doctorul Cîrstoiu”.

Întrebat dacă declarațiile lui Cătălin Cîrstoiu au fost ceea ce aștepta coaliția PSD-PNL, reprezentantul social-democraților a spus: „Eu, și o spun ca om care apreciază și a lucrat 20 de ani în media, sper să schimbe abordarea spațiului media în ceea ce privește candidatura domnului Cîrstoiu, pentru că a răspuns la toate întrebările. A existat o perioadă foarte lungă în care atacurile au fost concertate asupra domniei sale. Așa cum am mai spus și cum a spus și dumnealui, singurul om care poate decide să se oprească în acest moment este chiar doctorul Cîrstoiu și, pentru că a rezistat la această presiune, am convingerea că va merge înainte cu succes pentru această candidatură”.

Laude pentru presa care l-a atacat pe Cîrstoiu

„Este un merit al mediei că a scos în față toate potențialele probleme. Ca observator al spațiului media, prin fișa postului, și ca cetățean, dacă vreți, n-am putut să nu constat un dezechilibru în promovarea „păcatelor” domnului Cîrstoiu comparativ cu ceilalți contracandidați. Domnul Nicușor Dan are nenumărate probleme, procese pierdute cu primăria, amenzi pe care le-a plătit primăria în locul domniei sale. Domnul Piedone are ba 40 de milioane, ba 15, ba un milion date fără licitații și cu toate neamurile angajate. Toată atenția media, totuși, a fost concentrat asupra domnului Cîrstoiu”, a continuat purtătorul de cuvânt al PSD.

„Eu cred că sprijinul coaliției continuă”

„Eu cred că domnul Cîrstoiu a răspuns satisfăcător la niște întrebări. De aici încolo, pe toate păcatele contracandidaților trebuie să se pronunțe instituțiile abilitate, iar votanții să decidă în consecință. Eu cred că sprijinul coaliției continuă pentru domnul Cîrstoiu, nu am de unde să știu ce va decide domnul Cîrstoiu însuși, deși astăzi a spus că merge ferm înainte, dar eu cred că este profilul de candidat care poate să se transforme într-un primar bun pentru București”, a continuat Lucian Romașcanu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482