Crește nemulțumirea pe rețelele de socializare, asta după ce un posibil PUZ (Plan urbanistic zonal) ar aproba construirea de blocuri pe un spațiu verde din Sectorul 1, aproape de Lacul Bănesa.
Pagina de Facebook Vocea din Bucureștii Noi scrie:
„Dacă nu vrei ca blocuri cu regim maxim de înălțime să fie construite în buza străzii slt. Constantin Godeanu, în loc ca acolo să fie amenajat un “parc de cartier”, pe 2 ha [vezi foto], care lipsește și este atât de necesar cartierului Străulești din Bucureștii Noi,
Dacă nu vrei ca blocurile să vină până în buza luciului de apă al lacului Străulești [vezi foto], pe malul lui drept, și să pierzi pe vecie posibilitatea să te plimbi pe malul lacului pe o promenadă civilizată, cel puțin după modelul celei din Herăstrău,
Dacă vrei să pierzi șansa de a avea un “parc de recreere și agrement”, inclusiv cu o bază nautică și alte facilitați de practicare a sportului în aer liber, pe malul lacului Străulești, în zona Terminalului Multimodal Străulești, cu valoare pentru toți locuitorii zonei Bucureștii Noi și ai sectorului 1,
Dacă ai alte propuneri și idei pentru o mai bună locuire, prezentă și viitoare, în cartierul Străulești din Bucureștii Noi, VINO miercuri, 17 aprilie 2024, la școala gimnazială nr. 181 din cartierul Străulești din Bucureștii Noi, începând cu ora 16:30 să te întâlnești și să dezbați cu cei care iți vor “desena” și decide calitatea vieții tale în cartier în viitor!
Nu va veni nimeni altcineva să te ajute dacă nu te ajuți singur.
Foto: 3 aprilie 2023, în buza străzii slt. Constantin Godeanu unde se preconizează – cine contrazice? – ca în loc de “parc de cartier” să se construiască două “turnuri” de locuințe cu 500 de apartamente + 9 martie 2024, zona de Promenadă Verde care pare a fi uitată de decidentii noștri din primărie + captură site Primăria sector 1”, se arată într-o postarea de pe facebook.
Dan Podaru o acuză pe Clotilde Armand: „Este o acțiune ilegală”
Candidatul Alianței Sectorului 1 pentru funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, susține că respectivul PUZ reprezintă o decizie a actualului edil, Clotilde Armand, împotriva voinței cetățenilor.
“Punerea în discuție a PUZ-ului referitor la Promenada Verde din Sectorul 1, tocmai acum , pe finalul mandatului primarului incompetent Clotilde Armand, ridică mari semne de întrebare.
În primul rând, din punct de vedere etic, nu se pot construi blocuri în zonele verzi ale Capitalei, indiferent de motivații sau explicații. Este o acțiune ilegală și este împotriva dorinței locuitorilor, deoarece aceștia doresc mai multe spații verzi, nu obstrucționarea lor”, a declarat Dan Podaru, pentru cotidianul național “România liberă”.
Dan Podaru: „Mai mult decât atât, este suspect, având în vedere că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a blocat până acum toate PUZ-urile, dar tocmai acesta intră în dezbatere, când toate celelalte PUZ-uri sunt suspendate.
Dacă Nicușor Dan permite aprobarea unui asemenea PUZ distructiv pentru spațiul verde și pentru zona lacurilor Băneasa și Străulești, înseamnă că Nicușor Dan renunță la toate principiile sale pe care le-a susținut permanent și demonstrează clar că se află în cârdășie cu camarila și grupul de interese ale primarului Clotilde Armand.
Îi adresez, pe această cale, public, întrebarea – Nicușor Dan, vei permite construirea de noi blocuri în parc și pe malul lacurilor Băneasa și Străulești cu încălcarea flagrantă a legislației în vigoare sau vei ataca acest PUZ ilegal?”, a mai adăugat Dan Podaru, fost consilier local al sectorului 1.