Vicepreședintele PNL Daniela Cîmpean candidează la alegerile din 9 iunie pentru al treilea mandat la ședia CJ Sibiu, a transmis președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, ministru al Culturii.
Raluca Turcan a scris, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook faptul că administrațiile locale au nevoie de PNL la guvernare, „pentru că PNL a adus investiții și dezvoltare în toate regiunile țării”.
„La Sibiu, administrația liberală de la Consiliul Județean, Daniela Cîmpean, și primarii PNL au adus dezvoltare în județ, pe care dacă îl străbați poți să spui imediat ce localități sunt administrate de liberali și care nu. Iar sibienii știu lucrul acesta”, a spus Raluca Turcan.
La Sibiu, pentru a treia oară consecutiv, Daniela Cîmpean va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
„Când spun că Sibiul este campionul investițiilor publice mă uit la cifre și ele vorbesc de la sine: 3 miliarde de lei din fondurile europene de coeziune din exercițiul financiar abia încheiat, pentru 317 proiecte de investiții sibiene, 1,1 miliarde de lei pentru 116 obiective de investiții prin Programul Liberal de Investiții Anghel Saligny, 794 milioane lei pentru 131 de investiții prin PNRR, 313 milioane de lei pentru 34 de investiții prin CNI, 110 milioane lei pentru 1073 locuințe pentru tineri și 28 locuințe sociale prin ANL, 21 milioane de lei plăți efectuate pentru cadastrare”, a mai spus Turcan.
Pentru funcția de primar al municipiului Sibiu, din partea PNL, candidează secretarul județului, Adrian Bibu.