Ciudatele stenograme din dosarul lui Claudiu Manda: DNA a suferit o înfrângere colosală

Un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a dispus definitiv, luni, încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva europarlamentarului PSD Claudiu Manda, într-un dosar în care este acuzat că ar fi intervenit, pentru a obţine voturi la alegeri, pe lângă directorul AJPIS Dolj în favoarea mai multor persoane care au încasat un ajutor social necuvenit.

Stenogramele din acest dosar arată o mare bizarerie. Claudiu Manda spune, în mod repetat, că el nu vrea să facă trafic de influență, că nu dorește să intervină, dar ca lider politic un om a venit la el cu o întrebare și dat fiind că îl cunoaște pe directorul AJPIS Dolj, îl redirecționează pe acel bărbat pentru a-și căuta soluție la problema lui.

După 3 ani, dosarul DNA s-a prăbușit spectaculos. Stenogramele și lipsa dovezilor din dosar, au condus la încetarea procesului.

Redăm stenogramele din dosarul lui Claudiu Manda:

content-image

content-image

content-image

În acelaşi dosar, judecătorii au dispus achitarea lui Marius Nicolae Simcelescu, fost director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, care primise la instanţa de fond, în iunie 2023, o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

Care au fost acuzațiile DNA

Claudiu Manda a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2021 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii ca persoană cu funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Dolj a PSD, ar fi intervenit, la data de 5 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, Marius Nicolae Simcelescu, simpatizant şi militant al aceluiaşi partid, ocazie cu care şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurgeau din calitatea de preşedinte al organizaţiei judeţene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluţionarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, lucru pe care directorul instituţiei l-ar fi făcut prin încălcarea legii.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482