Vlad Botoș, europarlamentar USR – Politica trebuie făcută pentru oameni

”Un europarlamentar, un politician, este ales să facă viața mai ușoară pentru oameni. Acesta ar trebui să fie cel mai important obiectiv pentru politicieni.”, Vlad Botoș.

Membru în comisia pentru Protecția Consumatorului și Piață Internă, Vlad Marius Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, face un scurt bilanț al celor 5 ani de mandat în Parlamentul European și vorbește despre două dintre dosarele cele mai importante pentru toți cetățenii în calitate de consumatori.

”În ceea ce privește munca legislativă siguranța jucăriilor este un subiect pe care l-am abordat imediat după preluarea mandatului, în cadrul unei inițiative non-legislative a Parlamentului European. Am dus subiectul mai departe în dosarul prin care Comisia Europeană propunea să transforme directiva privind siguranța jucăriilor într-un regulament. Această transformare este deosebit de importantă pentru că regulamentele se aplică întocmai în legislația națională, fără adaptări și modificări.

În cadrul acestui regulament substanțele chimice care pot dăuna sănătății copiilor sunt strict limitate sau chiar eliminate din jucării. Ne-am asigurat, de asemenea că produsele care sunt cumpărate on-line în Uniunea Europeană, indiferent unde sunt produse, au un grad mult mai mare de siguranță.

Am fost, de asemenea, co-raportor al Parlamentului European pentru Directiva privind daunele cauzate de produsele cu defect. Această directivă cuprinde toate produsele moderne, inovative, include softurile, dar și datele cumpărate on-line, aplicațiile, la fel cum include curentul electric ca produs pentru care producătorul este responsabil.

Va fi mult mai ușor pentru cetățeni să reclame daunele provocate de produsele defecte, dar am asigurat un echilibru între drepturile consumatorilor și posibilitatea de a inova, de a introduce produse noi pe piață.”

Vlad Botoș, într-un clasament informal, a fost plasat pe locul 3 între eurodeputații nou aleși ca influență în Parlamentul European. În spatele acestei poziții este muncă multă în cadrul negocierilor dosarelor importante pentru politica europeană, în cadrul negocierilor direcțiilor europene. Aceasta înseamnă că eurodeputatul are o colaborare foarte bună cu reprezentanți ai altor state europene și poate crea acțiuni și proiecte cu susținerea acestora.

”Am susținut, de exemplu, alături de europarlamentari din Germania și Cehia neutralitatea tehnologică cu privire la mașini și utilaje, ceea ce înseamnă că ne-am luptat împreună pentru a avea mașini care poluează mai puțin, în mod real, indiferent de combustibilul sau tehnologiile utilizate.

Am creat evenimente și proiecte alături de colegi din Bulgaria și Austria pentru a susține intrarea totală a României și Bulgariei în Spațiul Schengen.

Chiar dacă fac parte din grupul Renew Europe, la nivel european, am trecut dincolo de ideologie și am susținut împreună cu toți eurodeputații Rezoluția privind Tezaurul României.”

În 5 ani de mandat Vlad Botoș a participat ca responsabil sau co-semnatar la mai bine de 60 de rapoarte, rezoluții, interpelări, a organizat sau participat la peste 80 de acțiuni, evenimente, proiecte de informare și conștientizare, dar toate acestea se pot face prin muncă bazată pe o solidă cunoaștere a realităților de zi cu zi, dar și prin capacitatea de a comunica direct cu reprezentanții altor țări, adică o bună cunoaștere a unor limbi străine ca germana și engleza. Este de menționat și faptul că a avut peste 150 de discursuri în plenul Parlamentului European, unde de cele mai multe ori a ales să vorbească în română, pentru că limba noastră trebuie să se audă și acolo, la Bruxelles și Strasbourg. 26 dintre intervențiile sale au fost în engleză, germană sau franceză.

”Pentru mandatul viitor am câteva obiective pe care le consider extrem de importante: intrarea României în Spațiul Schengen pentru căile terestre, pentru a avea o aderare completă, iar în ce privește strategiile politice europene consider că este importantă reindustrializarea Uniunii Europene, readucerea producției în toate țările din Uniune, sigur, în condiții noi, cu mai puțină poluare, cu salarii decente pentru fiecare muncitor pentru că cel mai bun ajutor social este un loc de muncă bun.

Cetățenii au nevoie de demnitate, de informare de cultura muncii, dar și de posibilitatea de a realiza un echilibru între muncă și un trai decent și tihnit.” adaugă Vlad Botoș, Alianța Dreapta Unită.

content-image

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482