Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, despre deficit, că este vorba de plăţile care s-au făcut la începutul anului, care veneau pe contractele din luna decembrie. El a mai spus că, din datele Ministerului Finanţelor, pe sumele colectate rezultă foarte clar că este prima dată când se îndeplineşte planul, astfel că există o compensare între cele două.
„Am discutat cu premierul, este vorba de plăţile care s-au făcut la începutul anului, care veneau pe contractele din luna decembrie şi un lucru bun în această chestiune, pentru că aici vin datele de la Ministerul de Finanţe, sunt colectările la buget, iar pe sumele colectate rezultă foarte clar că este prima dată când se îndeplineşte planul. Ştim că nu are legătură dar există totuşi o compensare între cele două”, a declarat preşedintele PNL.
El a precizat că trebuie să vedem evoluţia pe următoarele luni.
Întrebat despre riscul să se ajungă la un deficit de 7% Nicolae Ciucă a spus: ”Dacă ajunge la 7%, va fi complicat să îl gestionăm. Nu e vorba doar ce se întâmplă anul acesta, pentru că situaţia financiar bugetară din 2024 impactează pe ceea ce urmează să se întâmple anii viitori”.
Marcel Ciolacu: ‘Nu reprezintă o problemă’
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, săptămâna trecută, că statisticile privind deficitul nu reprezintă o problemă pentru România. Acesta a precizat că datoriile sunt generate de către fostul premier, Florin Cîțu.
„În fiecare an în ianuarie și februarie vine cataclismul. Nu e nicio problemă, ne-am asumat că ne încadrăm într-un deficit rezonabil și real, a transmis Ciolacu adăugând că deficitul trebuie controlat astfel încât să nu producă efecte puternice asupra oamenilor”, a spus Ciolacu.