Nicușor Dan face dirigenție cu primarii de sectoare, după redeschiderea Podului Grant

Duminică, pe Podul Grant din București, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a făcut anunțul că circulația rutieră pe sensul Crângași – Turda s-a deschis. Acum se circulă pe cele două linii de tramvai, precum și pe bretelele de acces care au fost extinse.

 

„Așa cum am promis, am dat în această dimineață drumul la circulația rutieră pe Podul Grant, pe sensul Crângași-Turda și pe bretelele de acces. Se circulă și pe cele două linii de tramvai. Mulțumesc constructorului și Administrației Străzilor.

Lucrările la pod, care costă în total 54 de milioane de lei, se vor termina în luna august, cu un an mai devreme decât era prevăzut în contract. Mai sunt de făcut lucrări sub pod, care nu vor afecta traficul.

Acesta este avantajul de a lucra cu firme private în loc de companii municipale, care, chiar dacă vor, nu au expertiza și experiența necesară.

Anul acesta vom începe lucrările și la pasajele Lujerului și Obor, precum și la Podul Băneasa“, a notat Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook, în această seară.

Nicușor Dan, mândru de lucrările de la Podul Grant

 

Din această zi, circulația a fost reluată pe Podul Grant din zona de nord-vest a Capitalei, pe sensul Crângași-Turda, începând cu ora 11:00, după o perioadă de aproape jumătate de an în care au fost impuse restricții pentru finalizarea lucrărilor de consolidare. De asemenea, a fost restabilită și circulația tramvaielor liniei 41 pe ambele sensuri, fără a mai fi necesare manevre suplimentare.

Lucrările de consolidare și reparații la Pasajul Grant au fost reluate în luna august 2023, în conformitate cu angajamentul lui Nicușor Dan că acestea vor fi finalizate în anul următor. În cadrul șantierului, s-a acordat o atenție deosebită asigurării securității, inclusiv a bretelelor de acces.

Reabilitarea a fost întreruptă în 2020 din cauza dificultăților financiare, Primăria Generală fiind nevoită să facă față unor conturi blocate.

Contractul pentru finalizarea lucrărilor, care au fost demarate în 2019, a fost semnat în martie 2023 cu compania BogArt, singurul constructor care a depus ofertă pentru finalizarea investiției, ce ar trebui să se deruleze pe o perioadă de 24 de luni. Valoarea investiției se ridică la 65 de milioane de lei.

Întrebat în această seară, la Prima News, cum suportă el traficul din Capitală, edilul Nicușor Dan a răspuns că este „un ardelean calm, în general“. „Dacă vorbim de trafic, să ne uităm și la sursă, anume modul în care s-a dezvoltat urbanistic orașul. Noi suntem puțin mai bine pe trafic în unele zone. Dacă PUZ-urile de sector ar fi continuat să producă efecte cum au fost date, ar fi fost și mai rău“.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482