‘O să încercăm să le gonim cu artificii’

Nicușor Dan, primarul-general al Capitalei, a vorbit în direct la Prima TV, despre parcurile din București, după demararea curățeniei de primăvară în parcuri, dar și despre deranjantă problemă a ciorilor.

Deși unele lucruri au fost puse la punct atât în parcul Herăstrău, cât și în Cișmigiu, Nicușor Dan a redus în actualitate problema ciorilor.

„Cel puțin am încercat (n.r. rezolvarea problemei cu ciorile), 3-4 metode care nu au reușit. Ne-am dus și la specialiști, nu am reușit. Deocamdată nu au venit; vin în mai-iunie și pleacă prin octombrie. Nu au venit deocamdată, văd foarte bine pe geam de la mine. Când o să vină o să încercăm a patra metodă, aceasta cu zgomote, așa-numitele artificii. Probleme sunt, ele sunt câteva mii, care dimineața pleacă, seara se întorc și mirosul excrementelor – asta este problema cu ele“, a explicat Nicușor Dan.

După ce soluția cu megafoanele s-a dovedit a fi ineficientă în alungarea ciorilor din Parcul Cișmigiu, autoritățile iau în considerare utilizarea artificiilor și a laserelor. Primarul Nicușor Dan explică că ciorile vin în centrul Capitalei din cauza prezenței celor mai înalți arbori din oraș. Vara trecută, Primăria Capitalei a investit 500.000 de lei în instalarea unor boxe suplimentare în parc pentru a crea zgomot, dar păsările, care produc murdărie, s-au obișnuit cu această tactică.

Megafoanele instalate în Parcul Cișmigiu, unul dintre cele mai frecventate parcuri din București, au determinat mulți vizitatori să plece, în special pensionari. Această inițiativă, considerată total neinspirată de către autorități, îi determină acum să caute soluții alternative pentru a gestiona problema ciorilor.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482