Piedone, la ani-lumină distanță de Cîrstoiu (sondaj)

Un sondaj recent efectuat în București indică o schimbare majoră în intenția de vot pentru alegerile locale.

Potrivit datelor colectate de Asociația Româno-Americană și prezentate de Realitatea Plus, 45% dintre locuitorii capitalei plănuiesc să participe la scrutinul electoral local din 9 iunie, în timp ce 21% nu au decis încă dacă vor merge la vot, iar 32% au afirmat ferm că nu sunt interesați să voteze.

Elementul exploziv al sondajului este reprezentat de preferințele exprimate în privința principalelor candidaturi pentru alegerile din 9 iunie 2024.

Bucureștenii, prea dezamăgiți de candidați

 

Astfel, Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei, ar obține 45% dintre voturile bucureștenilor, în timp ce Nicușor Dan ar obține 28% dintre voturi, iar Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliției PSD-PNL, ar obține doar 18% dintre voturi. Pe ultimul loc în preferințele bucureștenilor, cu doar 9% în intenția de vot, se situează Mihai Enache, candidatul AUR.

În ceea ce privește dorința de a se prezenta la urne, 42% dintre bucureșteni spun că nu știu ce anume i-ar putea convinge să meargă la vot la alegerile locale; 30% spun că ar merge la vot, dacă ar avea garanția că aleșii se vor ține de promisiuni, iar 25% dintre respondenții din București sunt de părere că un candidat cu adevărat competent i-ar putea convinge să meargă la vot. 13% dintre bucureșteni sunt însă prea dezamăgiți pentru a fi ceva care să îi convingă să se prezinte la urne.

Sondajul, realizat de către Asociația Româno-Americană, a fost făcut pe un eșantion de 1168 de persoane, în perioada 23-27 martie, având o marjă de eroare de +/- 3 procente.

 

 

 

 

 

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482