Marți, 26 martie 2024, la Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins cererea de strămutare, înaintată de Cătălin Cherecheș, a soluţionării contestaţiei în anulare. Fostul primar dorea să îi fie judecată cererea la o altă curte de apel decât cea de la Cluj. Cererea de strămutare a fost respinsă ca nefondată.
Cherecheș, fost primar al municipiului Baia Mare în perioada 2011-2023, acum aflat în Penitenciarul Rahova, fiind condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, a dat o declarație prin videoconferință, din penitenciar.
„Doamnă președinte, sunt condamnat definitiv și nu există grabă în soluționarea cauzei și vă rog cu tot respectul să beneficiez de judecata unei alte instanțe care să fie compatibilă. Am toată încrederea că îmi veți da șansa”, a afirmat Cherecheș în instanță.
De asemenea, Răzvan Doseanu, avocatul lui Cherecheș, a precizat tot astăzi, pentru Digi24, că a depus deja o cerere la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), în numele clientului său, prin care a dat România în judecată pentru că acestuia i s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil.