‘Mulți dintre ei mi-au fost pacienți’

După ce primii pași în cariera politică par că au început cu stângul pentru medicul Cătălin Cârstoiu, astăzi candidatul comun al alianței PSD-PNL la Primăria Capitalei a primit oficial această ’emblemă’, în cadrul ședințelor separate desfășurate de PSD și PNL.

„Astăzi s-a întâmplat ceea ce era firesc să se întâmple: eu sunt candidatul Alianței PSD-PNL la Primăria Generală a Capitalei. Am fost prezent în forurile de conducere ale colegilor social-democrați și ale colegilor liberali pentru validarea candidaturii mele, ceea ce s-a și întâmplat“, a povestit medicul jurnaliștilor prezenți.

Întrebat ce părere are despre noii colegi, el a răspuns că mulți dintre ei i-au fost pacienți.

„Unii dintre noi ne cunoșteam de mult timp, în timp ce alții – cei din țară – nu erau familiarizați cu mine; mulți dintre ei au fost chiar pacienți ai mei de-a lungul timpului. Avem o relație foarte bună. Cred că alianța noastră va furniza un candidat puternic pentru Primăria Capitalei“, a adăugat Cârstoiu, vizibil grăbit.

Întrebat ce mesaj ar putea avea pentru principalii săi potențiali candidați, Nicușor Dan și Piedone, acesta a subliniat că nu are niciun mesaj. „Ei sunt deja învinși. Vom vedea acest lucru; decizia nu-mi aparține mie, ci cetățenilor Capitalei. Aceștia sunt oameni admirabili, care știu ce au de ales. Eu sunt candidatul Alianței PSD-PNL“, a conchis Cârstoiu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482