Candidații pentru Primăria Capitalei sunt deciși astăzi, la Palatul Victoria. PNL și PSD se reunesc într-o nouă ședință de Coaliție, în jurul orei 16:00, cu rezultatele sondajelor pe masă.
Astăzi trebuie luată decizia în privința uneia dintre cele mai importante funcții din stat, în condițiile în care perioada electorală a început fără candidați, în urmă cu câteva zile.
La ședință participă nu doar liderii coaliției de guvernare, ci și echipele extinse de nogociere.
Dacă nici astăzi nu se vor înțelege în privința unui candidat comun pentru funcția de primar general, atunci cele două partide vor merge fiecare pe cont propriu, cu candidat propriu.
Sondaje nefavorabile pentru Alința PSD-PNL
Ultimele sondaje arată că oricine ar fi candidatul comun al PSD-PNL va pierde în fața lui Nicușor Dan. Din acest motiv, coaliția trebuie să găsească un nume puternic pentru a-l putea învinge pe actualul primar al Capitalei.
Dacă însă nu se va găsi un numitor comun în urma ședinței de azi a coaliției, atunci cele două partide de la putere vor merge separat. În acest sens, PNL a anunțat deja că liberalii se vor alinia în spatele lui Sebastian Burduja care are șanse mai mari să câștige bătălia politică pentru fotoliul de primar al Bucureștiului.
De asemenea, Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Gabriela Firea va fi candidatul PSD dacă partidele din Coaliție vor merge pe candidaturi separate la primăria Capitalei.
Candidat comun pentru sectoarele 1 și 2
Totodată, înțelegerea alianței PSD-PNL este ca în cazul în care merg în tandem la alegerile locale din Capitală, atunci vor avea și candidat comun pentru sectoarele 1 și 2, urmând ca la 1 să fie desemnat un liberal, iar la 2 un social-democrat.
Dacă însă nu se găsește candidatul comun pentru Primăria Capitalei, atunci pică și înțelegerea de la sectoare.