Actualul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost aleasă de alianţa Dreapta Unită pentru a candida la un nou mandat la alegerile locale din 9 iunie. „Mă întrebam cu ce seamănă lupta lui Clotilde şi a lui Nicuşor Dan pentru Capitală? Mi-a venit în minte legenda cu muncile lui Hercule, curăţarea grajdurilor. Dreapta Unită face exact asta, munceşte pentru curăţarea instituţiilor statului”, a spus Vlad Voiculescu, președintele USR București, prezent la eveniment.
,Am demonstrat că se poate conduce o primărie corect. Am demonstrat că primarul nu mai poate fi şantajat şi este în slujba comunităţii 24/7, nu în slujba unor firme transpartinice şi a unor interese ascunse. Am găsit o primărie în pragul falimentului”, a afirmat Clotilde Armand, relateză News.ro.
,,Am demonstrat că se poate conduce o primărie corect. Am demonstrat că primarul nu mai poate fi şantajat şi este în slujba comunităţii 24/7, nu în slujba unor firme transpartinice şi a unor interese ascunse. Am găsit o primărie în pragul falimentului, erau probleme peste tot: imobiliare, autorizaţii, achiziţii publice, aveam facturi pentru servicii inventate de plătit. Nu ne-am lăsat şantajaţi de aceste firme. Am asfaltat străzi, am reabilitat şcoli şi am reabilitat imobile cu bun gust. Am găsit metode cum să reabilităm termic blocurile atunci când PSD şi PNL nu au votat proiectele noastre. Cetăţenii văd că democraţia funcţionează”, a declarat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.
Potriivit comunicatului, Clotilde Armand a reamintit piedicile permanente pe care PSD şi PNL le pun în modernizarea Sectorului 1 şi a atras atenţia că în prezent, pe scena politică românească, fostul FSN s-a reîntregit oficial şi vrea să elimine orice formă de modernizare şi de progres. ,,Aşa s-a întâmplat şi la Sectorul 1, unde PSD şi PNL au majoritatea. Ne-au lăsat gunoi pe străzi pentru a ne distruge imaginea cu ajutorul presei cumpărate la bucată, ne-au blocat 4 ani la rând investiţiile şi votarea bugetului, au trimis aici în control toate instituţiile statului. Toate acestea fiindcă noi nu vrem să furăm precum ei. Am vorbit cu mii de locuitori ai Sectorului 1 şi mi-au transmis că sunt dezgustaţi de modul în care PSD şi PNL îi tratează pe cetăţeni şi felul în care sunt respinse proiectele de investiţii şi de interes local”, a afirmat primarul Sectorului 1.
Clotilde Armand a mai explicat că sistemul controlat de PSD şi PNL a ripostat la adresa primarilor USR care îşi fac treaba: au fost deschise dosare penale, sunt hărţuiţi cu plângeri penale şi controale, iar propaganda este plătită cu milioane de euro din bani publici pentru denigrare: “Dar toate aceste episoade arată un singur semn – PSD şi PNL sunt disperaţi că noi îi vom învinge din nou.”
Ce a spus președintele USR și alți lideri
”Clotilde Armand, actualul primar al Sectorului 1, a fost aleasă de alianţa Dreapta Unită pentru a candida la un nou mandat de primar al Sectorului 1 la alegerile locale din 9 iunie 2024. La evenimentul de lansare a candidaturii au participat preşedintele USR, Cătălin Drulă, preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, parlamentari şi primari USR, precum şi preşedintele PMP, Eugen Tomac, şi preşedintele Forţa Dreptei Bucureşti, Antonel Tănase”, anunţă sâmbătă USR Sector 1.
,,Clotilde Armand a oprit jaful din bani publici şi combinaţiile marca PSD – PNL. Ca urmare, este atacată permanent prin campanii de defăimare de zeci de milioane de lei şi controale repetate ale unor instituţii de forţă. Este un atac feroce care arată disperarea unor corupţi. În iunie alegem speranţa şi investiţiile, vom alege continuarea modernizării Sectorului 1, cu Clotilde Armand la Primărie, cu Nicuşor Dan la Capitală şi cu Dreapta Unită (USR-PMP-FD) la alegerile europene. Vom alege România Modernă!,” a declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR.
,,Mă întrebam cu ce seamănă lupta lui Clotilde şi a lui Nicuşor Dan pentru Capitală? Mi-a venit în minte legenda cu muncile lui Hercule, curăţarea grajdurilor. Dreapta Unită face exact asta, munceşte pentru curăţarea instituţiilor statului. Curajul şi perseverenţa lui Clotilde Armand pentru toată această luptă care se dă din nou şi din nou sunt o garanţie că vom curăţa tot ce e de curăţat după PSD”, spune Vlad Voiculescu, preşedintele USR Bucureşti.
,,Primarii USR au demonstrat că se poate şi altfel în politică. Clotilde Armand este unul dintre primarii competenţi, un om care nu poate fi corupt. Zeci de mii de cetăţeni i-au acordat încrederea şi acest lucru este dovada că atunci când faci un lucru cu bună credinţă, într-un mod onest, cu un management care este în interesul cetăţeanului, oamenii te susţin. Şi sunt convins că acest lucru se va întâmpla şi în iunie. Noi, PMP, ne-am alăturat din prima clipă echipei lui Clotilde Armand şi rămânem loiali acestui proiect”, a declarat Eugen Tomac, preşedintele PMP.
,,O felicit pe Clotilde Armand pentru lupta împotriva mafiei Sectorului 1. Cei din linia întâi sunt candidaţii de primari, pe ei se va axa toată luptă politică. Pe locul 1 în Bucureşti: Dreapta Unită! La toate tipurile de alegeri astfel încât toată România, până la sfîrşitul anului, să poată să beneficieze de un regim politic în interesul cetăţenilor, în interes public, cu transparenţă, cu eficienţă în cheltuirea banului public şi pentru o Românie modernă”, spune preşedintele Forţa Dreptei Bucureşti, Antonel Tănase.
,,România are câteva mize, însă cred că miza importantă a României este să fie un stat cu instituţii. O să fie o luptă lungă, însă ea nu poate să nu aibă câştig de cauză. Mulţumesc pentru parteneriatul avut în toţi aceşti ani şi vă asigur de loialitate. Succes în luptă!”, a spus Nicuşor Dan, primarul Capitalei.