Partidul Republican din România condamnă atacul nedemn al Partidului Social Democrat la adresa Armatei Române

Partidul Republican din România condamnă atacul nedemn al Partidului Social Democrat, principalul partid de guvernământ, la adresa Armatei Române.

Cerând demisia Șefului Statului Major al Apărării, PSD politizeaza cea mai iubita institutie a natiunii, destabilizează România și, implicit, face jocul dușmanilor țării și ai NATO. Armata, instituția care apără poporul român, trebuie respectată și protejată, mai ales acum, în condiții de război, când riscurile asupra României au crescut, susține Marian Cucșa, Președintele Partidului Republican din România.

Dar PSD face ce știe mai bine: dezbină și distruge.

Nu vom permite ca Marcel Ciolacu și PSD sa intre cu bocancii în organizarea și funcționarea instituției care asigură apărarea țării. Numai niște minți bolnave, niște iresponsabili sau niște trădători pot crea astfel de situații, menite să șubrezească stabilitatea și-așa fragedă a statului român.

Ținând cont de modul total neprofesionist în care PSD conduce Guvernul și Ministerul Apărării Naționale, Partidul Republican din România își reafirma pozitia fara echivoc de apărător al Armatei și al militarilor, femei si barbati in uniforma care, zi și noapte, își riscă viața pentru apărarea Romaniei.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482