Deputatul Adrian Cozma, președinte PNL Satu Mare și vicepreședinte al partidului la nivel național, îl acuză pe premierul Ciolacu de trădare. Liderul liberal susține că președintele social-democraților i-a promis lui Viktor Orban că va acorda autonomie pentru patru județe din Ardeal, în schimbul susținerii UDMR la alegerile prezidențiale. Cozma nu a prezentat dovezi în acest sens.
„S-a adeverit ceea ce eu spuneam acum patru luni, când a venit prim-ministrul [Viktor] Orban într-o vizită particulară. Domnul Ciolacu trebuie să ne spună ce a discutat cu dânsul și la ce a angajat România. A vândut România sau a vândut doar o parte din România? Iată că astăzi avem răspunsul. Informațiile pe care le aveam la acel moment s-au dovedit a fi adevărate. Domnul Ciolacu trebuie să ajute UDMR să câștige alegerile în patru județe, iar ulterior, când domnul Ciolacu ar ajunge președinte României – așa cum își dorește dânsul, eu nu-mi doresc asta, va acorda un statut de autonomie acestor județe”, a declarat Adrian Cozma, la Digi 24.
„Vreau un mesaj foarte clar pentru domnul Ciolacu: județul Satu Mare a fost, este și va fi pământ românesc. Asta trebuie să înțeleagă domnul Ciolacu și toți cei care astăzi au venit să gireze separatismul maghiar și să vândă județul Satu Mare”, a mai precizat deputatul PNL.
Adrian Cozma a repetat același mesaj și într-o emisiune la Antena 3, luni seara, senatorul Titus Corlățean, prezent în studio, catalogând afirmațiile colegului de coaliției drept „aberații”.