Fostul premier Adrian Năstase susține că i se pare improbabil ca Diana Șoșoacă să fie omul rușilor în România. El a spus că „rușii sunt mult mai inteligenți de atât”, iar dacă ne uităm cum funcționau serviciile secrete rusești, atunci se poate trage concluzia că au oameni mult mai pregătiți pentru o astfel de misiune.
“Nu cred. Rușii sunt mult mai inteligenți de atât. Ei nu au nevoie de cineva. Ei au, probabil, oameni de influență în România, pe care i-au crescut de-a lungul deceniilor. Cei care știu ceva despre spionajul sovietic, știu cum funcționează Rusia. A, pentru a crea niște probleme, da, dar altfel, sigur că sunt mult mai subtili”, a declarat Adrian Năstase, la Antena 3 CNN.
Șoșoacă a sfidat mergând la ambasada Rusiei
Năstase consideră că Diana Șoșoacă a sfidat România prin vizitele sale repetate la ambasada Rusiei.
“Eu pot să înțeleg unele dintre motivațiile Rusiei, inclusiv în ceea ce privește Ucraina, NATO și așa mai departe. Am fost unul dintre cei care au spus, la fel ca Titulescu, că Rusia este vecina României și trebuie să încercăm să amenajăm relația într-un fel sau altul, inclusiv din punct de vedere economic.
Dar în momentul în care Rusia este pusă la zid pe bună dreptate, pentru o acțiune care este o agresiune neprovocată, trebuie să ne gândim la precedentul pe care alte țări l-ar putea folosi într-o ordine mondială, în care Rusia ar deveni partener cu țări din vecinătatea noastră. Și atunci, să faci un astfel de lucru, în condițiile în care românii au deja o problemă istorică cu Rusia, să mergi la Ambasada Rusiei, sfidând opinia publică din România, este absolut aberant”, a mai adăugat Adrian Năstase.