Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu susţine că, în cazul în care social-democraţii nu vor performa la cele patru rânduri de alegeri din 2024, va demisiona întreaga conducere a PSD, nu doar preşedintele Marcel Ciolacu. Obiectivul principal al partidului în 2024 este să câştige alegerile prezidenţiale după o pauză de 24 de ani. Sorin Grindeanu susţine că PSD trebuie să-şi aleagă viitorul lider din postura de partid câştigător al celor patru rânduri de alegeri. ”Când am pierdut alegerile în 2004 şi 2009, au fost congrese în care nu ştiai dacă mai rămâne PSD în picioare”, a rememorat Grindeanu la Prima TV, informează News.ro.
”În momentul în care noi, ca echipă – Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Paul Stănescu, Vasile Dîncu, Mihai Tudose – nu reuşim să câştigăm alegerile în acest an, nu pleacă doar Marcel Ciolacu, pleacă echipa, fiindcă nu a luat doar Marcel Ciolacu decizii. Şi la bine, şi la rău, noi am fost o echipă şi suntem o echipă în continuare. Şi se vede acest lucru. Anii aceştia au arătat un PSD un pic diferit, dacă vorbim de conducerea PSD, faţă de cum aţi fost obişnuiţi inclusiv dumneavoastră, presa, cu războaiele dintre oamenii cu greutate din partid. Lucrurile s-au schimbat”, a spus Sorin Grindeanu, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV.
Vrem să vorbim din postura de învingători
Întrebat dacă e interesat de şefia PSD, în cazul în care Marcel Ciolacu ajunge preşedintele României, Sorin Grindeanu a precizat că partidul trebuie să câştige mai întâi cele patru rânduri de alegeri din acest an, apoi să discute despre alegerea unui nou preşedinte din postura de partid învingător, nu învins.
„Pe mine mă interesează anul acesta: Candidatul PSD să câştige alegerile prezidenţiale. Astăzi, când vorbim, Marcel Ciolacu. Să câştige alegerile europarlamentare, locale şi parlamentare. După ce vom trece de aceste etape, discutăm ce e cel mai bine pentru PSD. Dar ar fi bine să discutăm aceste lucruri din poziţia de câştigători, fiindcă eu mai am experienţe când am pierdut alegerile – în 2004 şi 2009 – şi apoi au fost congrese în care nu ştiai dacă mai rămâne PSD în picioare”, a susţinut Sorin Grindeanu.
Ultimul candidat PSD care a câştigat alegerile prezidenţiale a fost Ion Iliescu, în anul 2000, după o finală cu candidatul PRM Corneliu Vadim Tudor. Ulterior, Adrian Năstase (2004), Mircea Geoană (2009), Victor Ponta (2014) şi Viorica Dăncilă (2019) au pierdut în faţa candidaţilor de dreapta.