Premierul Marcel Ciolacu anunţă că autorităţile din România vor colabora cu cele din alte state pentru combaterea traficului şi consumului de droguri. El afirmă că îşi doreşte combaterea traficului, pentru că: ”Nu vreau să stau să urmăresc copiii în şcoli”, scrie news.ro.
”Ca să nu consumi, trebuie să nu existe droguri. Nu vreau să stau să urmăresc copiii în şcoli (…) Am început să închegăm un plan. Nu vă ascund că, pentru prima oară, Ministerul de Interne şi serviciile de intelligence din România se coordonează cu agenţii care au informaţii mult mai bune, mult mai practice şi cu experienţă mult mai mare în acest domeniu decât România. Este pentru prima oară când se lucrează umăr la umăr, e prima oară când există specialişti pe lângă ambasade importante în România care pun umărul alături de autorităţile din România să facem faţă acestui flagel”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3, luni seară.
El a spus că România este ”încă” o ţară de tranzit, subliniind că ”s-a intrat în forţă şi se va intra mai în forţă”.
”Veţi vedea în următoarele luni nişte capturi record de droguri în România”, a susţinut Ciolacu.
El a menţionat că, în urma discuţiilor cu Ministerul Justiţiei, s-au făcut deja modificări legislative în ceea ce priveşte combaterea traficului de droguri şi a anunţatcă alte modificări legislative sunt în pregătire pentru a fi înaintate Parlamentului, Guvernul discutând în acest sens cu toţi factorii implicaţi, inclusiv cu Parchetele.